…pentru un nou născut, pentru că sunt lucruri pe care deja le ai sau le vei primi sau chiar nu ai ce face cu ele.
Cum o mână de om poate avea nevoie de atâtea lucruri? Sunt aproape sigur că părinții sunt așa de prinși în cortexul cumpărăturilor încât ajung să se aleagă cu o mulțime de chestii de care nu au nevoie. De fapt totul vine de la lipsa de experiență împletită (unu pe față, unu pe dos) cu dorința de a face totul pentru bunăstarea copilului. De fapt lucrurile sunt pentru părinți, nu pentru bebe.
Cât de tare m-am chinuit până acum să le explic noilor părinți să cumpere lucruri pe măsură ce au nevoie de ele și DACĂ au nevoie de ele …m-am lovit de …ce am zis mai devreme. Va recunoașteți careva :))
1.încălzitor de şerveţele umede
Da 🙂 există aşa ceva şi este preferat de către părinţii care se tem că atunci când folosesc şerveţele umede să cureţe bebelul îi va fi frig ăluia mic. Dacă nu aţi auzit de așa ceva, nu aveţi nevoie să auziţi, iar dacă vă bate gândul …ţineţi şerveţelul puţin între palme sau ţineți bebelul într-un pled călduros.
2. coş de gunoi special pentru scutecele folosite
Stau să mă gândesc dacă e nevoie să explic de ce nu e nevoie de aşa ceva. OK, te gândești că miroase tare şi că e musai să nu simţi nimic. În primă fază te gândești că poate un recipient de mărimi apreciabile te salvează. Păi dincolo de faptul că te apuci să cumperi pungi speciale (şi nu merge orice) mai trebuie să îi găseşti loc, iar atunci când ăla mic nu mai foloseşte scutece, ce te faci cu el? Poate îl dai mai departe, dar dacă nu faci asta coşul respectiv ajunge să fie gunoi, nu cred că bagi altceva în el mai ales că ştii ce a fost depozitat atâta timp.
3. măsuţă de înfăşat
Sincer, dar sincer …ce faci cu ea? Adică nu ai în casă nimic plat pe care să pui un pled şi să schimbi copilul, sau un colţ de pat sau direct în pătuţul lui? E adevărat că arată bine în cameră, dar în afara unui model care ulterior poate deveni birou, nu am văzut nimic practic în a avea aşa ceva în camera perfectă a bebeluşului.
4. detergent pentru nou-născuţi
Dacă vrei lucruri prin casă care să aibă eticheta „pentru bebe” atunci înţeleg de ce ai avea aşa ceva. Fac şi eu precum ai mei …”pe vremea mea foloseam acelaşi detergent şi nu era nimic sau săpun de casă”. Pe acest principiu merge şi detergentul adulţilor, cu extra clătire (că de fapt de aici vine problema) sau nuci de săpun (care merg în săculeţ în cuvă) sau săpun de casă (se mai găseşte) dacă vrei să speli de mînă. Evident că excepția apare doar la recomandarea pediatrului. Orice detergent este bun dacă are cât mai puţin, spre deloc, parfum în el.
5. pătuţ de lemn
De cele mai multe ori, părinții cumpără cu mult timp înainte tot felul de lucruri, pentru că trebuie, printre ele și pătuțul, de obicei de lemn. În foarte multe cazuri bebe nu va dormi singur o bună bucată de vreme, de obicei până pe la 6 luni. E perioada în care este alătat și mama preferă să îl țină lângă ea în pat pentru că nu are energie să se deplaseze. Asta înseamnă că pătuțul acela, frumos, de lemn, e cam degeaba. Recomandarea e să obișnuiești de mic pe bebe să doarmă în patul lui, dar acolo unde nu se poate luați sau creați ceva în patul vostru care să fie al lui și cu care ulterior să îl transferați în pătuțul lui.
6. jucării zornăitoare/animale de pluș/etc.
Va sta atât de mult în brațe, cel puțin în primele 2 luni încât orice jucărie, animal sau asemenea va fi de prisos. Copilul abia după 2 luni distinge lucruri clar și începe să interacționeze. Spre trei luni se caută în oglindă și după 3 luni începe să țină chestii. Dacă ai o singură zornăitoare este arhisuficient. Singurul animal de pluș poate fii unul cu care ați dormit voi pe piele (ca să se impregneze cu mirosul vostru) și pe care să îl lăsați lângă bebe în pat (să îl păcăliți, cumva, că sunteți voi). Oricum, dincolo de orice, e mai bine să îi vorbiți și să îl faceți cumva parte la activitățile zilnice.
7. pături cât mai pufose
Am acasă 6 sau 7 pături și păturici, din care doar două sunt utilizate și nu cele mai pufoase sau pretențioase. Cu alte cuvinte păturile pot fi un cadou frumos și atât, pentru că de principiu ce vă place vouă nu e mereu potrivit pentru copil. V-ați gândit că structura moale și pufoasă poate fi dăunătoare, adică poate inhala bebele tot felul de puf? Poate exagerez, dar al meu nu a dormit învelit decât în brațele mele, în rest nu am reușit nicicum să îl țin învelit.
8. încălțări
Am folosit până într-un an fix de două ori încălțările. Prima dată la botez și a doua oară la un eveniment mai cu moț, în rest au stat frumos și s-au pregătit pentru momentul în care vor deveni breloc sau cadou. NU luați încălțăminte. E frumoasă dar inutilă. Nici când merge de-a bușilea nu e necesară, deci până spre 1 an – 1 an și jumătate este o cumpărătură pentru voi, nu pentru el. Ca să nu mai vorbesc de faptul că îi poate strica structura tălpii.
9. haine de firmă
Cresc foarte repede, asta înseamnă că cele 2 mii de lei pentru o geacă sunt aruncați pe geam. La băiatul meu, un body este „valabil” cam 2-3 săptămâni, apoi rămâne mic. În cel mai bun caz îl poartă toată ziua, asta dacă nu face vreun mega caca și trebuie schimbat de la piele, sau dă pe el, sau regurgitează. Deci …e degeaba, dar faceți ce vreți cu banii voștri…
10. cădiță
Am trei cădițe. Pe prima am folosit-o 1 lună, a doua până spre 6 luni, iar a treia deloc. Pe prima am primit-o, pe a doua am luat-o că nu mai intra în prima, iar a treia ca să o duc la bunici sau cu mine în concediu. Pe scurt …cheltuială degeaba. Chiuveta este foarte bună pentru cât de complexă e baia lui bebe și cât durează, iar cada este potrivită imediat ce descoperă că îi place apa.
Eu am scris despre 10 lucruri, dar este evident faptul că sunt mai multe, fiecare dintre noi poate avea lista de 10 lucruri pe care le-a cumpărat și nu le-a folosit. Aici puteti citi despre lucruri care chiar îți trebuie.