România a fost după muuuulți ani destinația pentru concediile românilor, dar asta pentru că …pandemie.
Traseul pe care urmează să îl descriu este următorul: București – Drobeta-Turnu Severin – Orșova – Drobeta-Turnu Severin – Târgu Jiu – Transalpina – Alba Iulia – Sibiu – Porumbacu de Sus – Transfăgărășan – Curtea de Argeș – București.
Între aceste puncte care au reprezentat și locuri unde am înnoptat, au apărut o serie de obiective turistice mai mari sau mai mici.
Concediul de dinainte de concediu
Am un preambul, reprezentat de câteva zile la mare. Adică anul acesta am decis să facem ceva diferit dacă totul este atipic. Am decis să mergem la mare și destinația și durata sejurului a fost în totalitate la soție. Eu nu am avut niciun aport, pentru mine circuitul prin România reprezenta partea mea.
Destinația aleasă pentru cinci nopți, ca să îndeplinească anumite cerințe, a fost Casa cu Stuf, de la ieșirea din 23 August. Un simplu Search pe google și o găsești. De la început vă spun, ce am spus și în articolul dedicat mării (link aici) că a fost o combinație pe placul meu între cazare, mâncare, liniște și distanțare. Asta a fost partea pozitivă, pe de altă parte vor fi chestiuni pe care nu cred că le voi vedea schimbate în viața asta a mea în România (chiar dacă am în minte să ajung la 96 de ani).
Circuit prin România ca pe vremea când eram de-o șchioapă
Săptămâna doi din concediu a fost organizată sub forma unui circuit ca pe vremea când tata era tânăr, drumurile prea puțin aglomerate, Waze nu exista și benzina se lua pe cartelă.
Idea mea era ca în urma acestui traseu să văd cât de interesați sunt sau pot deveni copiii mei de astfel de treburi, iar eu să îmi testez răbdarea.
Dacă tata făcea hărți și trasee și strângea benzină într-un rezervor suplimentar …eu am vorbit cu soția să facă rezervări în orașele unde ne vom opri, mi-am făcut planul cu lucrurile de văzut și am făcut rost de o mașină cu o cutie automată.
Acum că a trecut ceva vremea observ că am luat decizii bune (pardonați lipsa de modestie), dar nimic nu e mai plăcut decât să nu schimbi vitezele așa că mă pup că am „făcut rost” de un Nissan Qashqai. Eu am un model fără cutie automată, asta ca să nu zică nimeni de reclamă sau plasare de produse :))))) dar am ales să caut confort maxim pentru cei 1300 de km ce urmau să fie făcuți.
România este o țară tare frumoasă, dar e nevoie de răbdare și dorință ca să o descoperi.
Prima zi București – Drobeta-Turnu Severin
În drumul nostru către Drobeta primul popas adevărat a fost la intrarea în Slatina. În primă fază eram curios să văd ceva în orașul asta pe care îl tranzitam în drumul meu spre vest de ani buni. Se refac drumurile din fața combinatului și sunt atât de rupte și se circulă atât de greu încât mi-a pierit cheful.
Am ajuns în Drobeta pe la un 5 pm și după ce am descoperit cazarea, ne-am odihnit puțin și am pornit în plimbare.
Cazarea s-a dovedit în fiecare dintre opriri foarte importantă. Mi-am dorit să am mic dejun pe cât posibil și spațiu generos. Am considerat și consider că după ce stai ore bune în mașină într-un spațiu mic, cazarea trebuie să fie generoasă, confortabilă, curată și cu liniște.
Am bifat, prima dată, toate astea la C Pub & Accomodation – unde am primit o cameră mare cu un pat așa de confortabil că a fost greu să plec la plimbare. Ei se marketează ca fiind aproape de Băile Herculane, dar eu aș fi pus accent pe faptul că sunt aproape de zona pietonală care te duce prin partea frumoasă și vizitabilă a orașului. Fiecare cu viziunea lui.
La mansardă, unde am fost cazați, erau două camere …Michael Jackson, unde am stat noi, și Marlyn Monroe. Ne-au întrebat la ce oră dorim să servim micul dejun și unde! Adică în restaurant, cameră sau la o altă unitate pe care o au în oraș. Micul dejun s-a dovedit a fi marele dejun și la final când i-am anunțat că vom lua cu noi sticla de apă începută s-au oferit să ne mai dea una. Acest lucru mișto s-a adăugat la seria de afirmații „puteați să vă serviți din minibar fără probleme și nu era cazul să plătiți!” sau „aveți nevoie să vă pregătim ceva pentru drum”. Se poate face turism și fără să jecmănești.
Dar …după masă am plecat în plimbare. Frumos pe pietonală, cu lume bună și suprinzător de multe trotinete electrice (parcă toți aveau), fără mizerie și un sentiment plăcut de siguranță. Am dat de Castelul de Apă, pe care ultima dată l-am prins închis și în renovare. Acum era deschis. Am avut ocazia, din vârful lui, să văd o imagine panoramică și la 360 de grade a întregului oraș. Mi-a plăcut tare și copiii au fost entuziasmați. La etajele inferioare am dat peste expoziții, dar aceea cu și despre Ada Kaleh m-a impresionat profund și m-a întristat.
Apoi am servit masa la o terasă și mâncarea a fost delicioasă. Am plecat spre Cetatea Severinului târziu, dar luminile și oamenii de pe stradă au fost o surpriză neașteptată. În centru iar cu pietonală pe la Parcul Decebal și Traian (foarte animat și frumos aranjat), iar fântâna cinetică în combinație cu superba Clădire a Teatrului – SENZAȚIONAL!!!
Cu totul au fost cam 6 km prin oraș …de excepție.
Ziua doi din cei 1300 de km prin România
După acel mic dejun copios am plecat glonț spre Cazane. Eram chitit să mă dau cu barca pe Dunăre între Cazanele Mari și Cazanele Mici, bonus ar fi fost Tabula Traiana. BIFAT 🙂
Mă așteptam să fie multă lume, dar nu mă așteptam să fie atât de multă lume.
Imediat ce am coborât din mașină o doamnă ne-a și urcat într-o barcă. După o oră de plimbat am aflat, văzut și experimentat Dunărea la Cazane.
Pentru ziua 2 aveam în gând să mă opresc în Târgu-Jiu, iar ca traseu aveam în gând să o iau prin Băile Herculane, Valea Cernei și Baia de Aramă, dar distracția de la Cazane și masa de după a durat mai mult decât mi-am dorit așa că am decis să scurtez.
Cred că era vreo 6 pm când am tras în poartă la Gigi, adică la Upstairs Residence. Era cazare fără mic dejun, dar nu a fost chiar așa.
Gigi este un mare povestitor și are o poveste foarte tare. O treabă cu 4 degete, Brâncuși, Via Transilvanica, Ecaterina Teodoroiu, filosofi pe biserică și două mese ale tăcerii sau o pădure colorată. O masă plină cu pliante, poze și un ritm care ne-a făcut să nu ne pese că au trecut spre 2 ore. Tea a fost foarte prinsă și cred că asta a contat mai mult decât orice …i-a plăcut, deci alegerile noastre, ale părinților au fost bune. Am avut o cameră cu două camere, ca să zic așa, adică fiecare separați, dar împreună. Curat de puteai să mergi în limbă.
La Gigi s-a lăsat cu vizită la dovelacul uriaș, cu văzut de păsări și cu ouă fierte furate de sub găini. Genial, atât de genial că Radu l-a mai pomenit vreo două zile pe Gigi.
PS după Gigi am vazut cu alți ochi lucrările lui Brâncuși, am înțeles povestea fântânii arteziene din parc sau a toaletei publice (nu vă zic mai multe …oricat de ciudat sună, îl las pe Gigi).
Peste Carpați pe Transalpina
Gigi a setat ștacheta foarte sus pentru următoarele cazări și experiențe. Nu ne-a lăsat să plecăm până nu ne-a făcut sugestii pentru ce să facem până trecem munții.
Am mers spre Mănăstirea Polvraci și Peștera cu același nume. Am trecut de la 36 de grade la doar 9, așa că a fost bine că eram pregătiți cu haine groase. În zonă primarul vrea turiști și pe pajiștea din fața mănăstirii ridică un sat dacic. Fundalul cu acele Chei ale Olețului foarte înguste pune (viitorul) satul dacic într-un context foarte bun.
Ce să zic de Transalpina și nu s-a mai zis …nu știu! Ce știu este că trebuie făcut, măcar odată, măcar! Merită și alergat, merită și biciclit, merită pentru că este ceva ca nimic altceva.
Faptul că doi copii erau entuziasmați de un drum …spre să vă spună ce trebuie să vă spună.
Uite așa am ajuns cu bine la Alba Iulia, undeva pe la …6pm. Am parcat și după o pauză scurtă am ponit să mâncăm și apoi la o plimbare prin Alba Carolina. Restaurantul unde mai mâncasem și doream să mai mâncăm era închis 🙁 așa că am plecat spre un altul (nu dau nume că le-am dat deja un review nasol) unde pentru o pizza și două porții de paste am stat 1 oră și 15 minute. Poate că ne era prea foame, dar tot mi-a părut că a durat prea mult. Așteptări legate de o compensație sau ceva, mai ales că le-am spus că nu e ok, lucru pe care l-au recunoscut, nu am primit. Am cerut doar să fi fost anunțati că durează și că sunt mai importante ce comenzi to go aveau față de clienții din restaurant și atunci era ok.
Când am plecat din restaurant, se anunța ploaie, care a și început în timp ce mâncam o înghețată cumpărată de copila mea cu al ei card Revolut Junior.
Apopos cazarea …ce trebuie! De fapt știam asta pentru că nu eram pentru prima data acolo. Un mic dejun pe care nu l-am putut termina și liniște maximă cu cicolățele Kinder pe pernele copiilor, adică Antique ApartHotel.
Densuș, Ulpia Traiana, Castelul Corvinilor
De fapt eu doream să fie Densuș și apoi Sarmisegetuza Regia, dar mă cam prinsese oboseala și am descoperit că erau cam mulți km de parcurs cu final târziu în Sibiu. Așa că am schimbat și am descoperit o altfel de România.
Waze ne-a plimbat pe niște drumuri pe care sunt convins că nu voi mai ajunge prea curând.
Densuș este cel mai ciudat, atipic și fascinant locaș de cult pe care l-am vizitat pe la noi până acum. Poate mai sunt și altele, nu știu. Cert este că am zis că vom sta vreo 30 de minute și am stat mai bine de 1 oră. E drept că dincolo de vizită am stat la vorbe cu un artist plastic care își videa lucrările la intrare, dar făcea și pe ghidul local și promova și aplicația DiscoverHundeoara (are variante și pentru iphone și pentru android). Uite așa am aflat că mai sunt 2 biserici asemeni celei de la Densuș, dar mai tinere, am aflat legenda statuii din cimitirul din fața bisericii și despre taberele de sculptură din zonă.
10 km mai târziu parcam la Sarmisegetuza Ulpia Traiana, unde am avut parte de o altă surpriză plăcută. DIn vorbă în vorbă am aflat că pandemia a adus în număr mare românii aici, chiar dacă muzeul este închis, deși foarte bogat în exponate (chiar și 800 de oameni într-o zi). Frumos acolo, e de mers și căscat gura.
De acolo ne-a sărit în ochi un semn către Castelul Corvinilor și după un scurt calcul legat de km și timp, am decis că trebuie vizitat. Uite așa am ajuns să decoperim o atmosferă medievală prin cei care cântau la intrumente din acea epocă și erau îmbrăcați așișderea. Uite așa am urcat în turn și am văzut Hunedoara de sus și uite așa am povestit fetei mele legenda fântânii din cetate, săpată de cei 2 prizonieri turci.
Pfiu …eram obosit și voiam să mă întind și să beau o bere. Am ajuns târziu în Sibiu, așa de târziu că doar la magazin am ajuns să luăm ceva de mâncare și nu am vizitat nimic. Locul de destinație a fost Europe Apartment. Mi-a plăcut tare, ne-a plăcut tare. Fiecare cu camera lui, dotat complet, loc de parcare propriu, liniște, foarte curat. De fapt la cât eram de obosit și la cum arata locul l-am întrebat pe proprietar dacă mai pot sta o noapte, dar …era deja închiriat.
Jumătatea mea mai bună s-a pus pe căutat cazare în zonă, pentru încă o noapte înainte de a merge pe Transfăgărășan.
Sibiu, Muzeul Astra, Casa din copac
Am făcut ochi și am plecat spre Muzeul Astra. Radu voia să ne plimbăm prin centru, dar am decis să vedem și noi de ce laudă lumea Muzeul Astra. SENZAȚIONAL ori 1000! Dacă știam că este așa de mișto îmi rezervam toată ziua pentru el și îmi făceam ghiozdanul plin cu sandvișuri. Tot este grupat pe categorii, hartă clară, copii cu treasure hunt, fructe luate din pomi, ateliere de olărit, jocuri, exemplificări live ale tipurilor de culturi și ceva agricultură și câte și mai câte. Nu am destule cuvinte de laudă. REVINNNNNN.
De acolo am mers în centru să mâncăm și să vadă Radu puțin pe acolo, din nou. Masă bună, plimbare eficientă și apoi cap compas către Porumbacu TreeHouse. A fost cu mare noroc că am ajuns acolo, soția urmărea de multă vreme o cazare acolo și nicun noroc, până acum :). Nu am zis nimic copiilor despre căsuța din copac și bine am făcut. Au fost mega șocați și încântați. Este un loc gândit pentru cupluri, dar dacă ajungi cu cei mici vor fi fericiți cum nu crezi. Tot ce a fost acolo …de la la locație, la condiții, ospitalitate și mâncare a fost de 5 stele. Radu a plâns că a trebuit să plecăm.
Transfăgărășean, Curtea de Argeș și gata
Uite așa am ajuns în ultima zi a călătoriei prin România. Noaptea a plouat mult și aveam o bănuială că vom prinde ceva ceață pe drum. Am tras de timp cât am putut, dar am ajuns ca aproape de tunel cu vreo 10 km să nu văd la 5 metri în fața botului mașinii. Așa de densă era ceața. Erau multe mașini pe traseu și impsibil de întors. M-a rupt bucata aia, m-a rupt! Copiii au fost încântați pentru că erau cu geamul deschis și „atingeau norii cu mâna”. Cum am trecut de tunel ceața a dispărut și am numărat cascadele de pe drum, am căscat gura la cât de mare e Barajul Vidraru, cât de aglomerat era la Cetatea Poienari, ce cuminte stătea ursul pe marginea durmului și se uita la mașini și …am ajuns la Curtea de Argeș, la Mănăstire. O vizitasesm de mult și doream să o vizitez și cu Tea să îi zic de legenda Meșterului Manole, iar eu doream să fac o vizită la mormântul Regelui Mihai I.
După cum a zis Mihai Viteazul …”Pofta ce-am poftit!” adică am făcut ce mi-am propus.
Finish la o bucată de România
Uite așa am bifat cam 1300 de km prin România și a văzut că ai mei copii pot duce, eu pot duce, soția are răbdare cu noi toți la un loc. Am văzut ce mai avem de văzut și de ce trebuie să revenim prin anumite locuri.
Pandemia pare că a dus la redescoperirea României. Sper să avem mai multă grijă de ea acum.
.
PS: între timp am făcut planuri noi și am descoperit noi locuri de descoperit: Maramureșul, nordul Moldovei, Iașul …
