E posibil ca în curând acest titlu să nu mai fie valabil :). Adică Poliția Română să decidă majorarea acestei amenzi. Să ne înțelegem …cu deosebită plăcere vă anunț că …părinții care merg cu mașina și cu copiii și nu îi pun în scaunul lor și nu îi prind cu a lor centură de siguranță …vor lua 450 de lei amendă și cred că și 4 puncte penalizare.
Îmi pare că această decizie e normală, pentru că nu mai vreau să vad sau să aud că un copil aflat pe bancheta din spate a automobilului e în stare gravă sau mai rău pentru că nu era în scaun sau nu purta centură.
Eu unul am studiat o mulțime până am cumpărat unul și …acum am ajuns deja să renunț la el, înlocuind-ul cu un înălțător.
Singura problemă pe care o văd este legată de cum îi explici că bebele tău nu suportă scaunul …și doar în brațe este liniștit, pentru că asta e o problemă. În cazul meu fiică-mea stă cuminte și prinsă cu centura doar când e singură pe bancheta din spate. Off câte povești sunt legate de scaunul de mașină 🙂
‘Lumea’ spune ca acesta e cel mai sigur scaun mai ales dacă te gândești că e folosit chiar de familia regală britanică. Sincer să fiu îmi place, doar că e nevoie de o mașină mare …pentru ceva mai mic e mai potrivit acest tip de scaun, care nu știu să se găsescă pe la noi.
Înainte de a vă lăsa să citiți ce e de știut la cumpărarea unui scaun de mașină, poate că ar fi bine să vedeți ce inseamnă un scaun sigur.
Parintii pun pe primul plan siguranta copiilor in masina, iar alegerea unui scaun auto potrivit este primordiala pentru prevenirea si/sau reducerea consecintelor eventualelor accidente. Eficienta acestor dispozitive este demonstrata de statistica, care indica o reducere cu pana la 75% a riscului de ranire grava sau deces in cazul utilizarii lor. In procesul de selectie al scaunului auto ideal este bine sa tineti cont de cateva aspecte:
Varsta copilulului. Scaunele auto sunt diferentiate in functie de varsta si greutatea copilului. Exista 4 grupe:
Ø grupa 0: nou-nascut – 12 luni, cu greutate intre 0 kg si 13 kg
Ø grupa 1: 6 luni – 4 ani, cu greutate intre 9 kg si 18 kg
Ø grupa 2: 3 ani – 8 ani, cu greutate intre 15 kg si 25 kg
Ø grupa 3: 6 ani – 12 ani, cu greutate intre 22 kg si 36 kg
De asemenea, exista si grupe combinate, care asigura utilizarea scaunului un timp mai indelungat:
Ø grupa 0/1: nou-nascut – 4 ani, cu greutate intre 0 kg si 18 kg
Ø grupa 1/2: 6 luni – 8 ani, cu greutate intre 9 kg si 25 kg
Ø grupa 2/3: 3 ani – 12 ani, cu greutate intre 15 kg si 36 kg
Ø grupa 1/2/3: 6 luni – 12 ani, cu greutate intre 9 kg si 36 kg
In cazul nou-nascutilor, se utilizeaza scaune care se aseaza cu spatele la directia de mers, pentru a fi protejata coloana vertebrala. Verificati ca centurile cu care este prevazut scaunul sa nu fie rasucite, iar strangerea lor sa fie optima. Atunci cand copilul creste si depaseste greutatea de 20 kg, se poate utiliza un inaltator, insa acesta nu beneficiaza de centuri de siguranta proprii si va fi necesara utilizarea centurilor autovehiculului. Pozitionati centura astfel incat sa nu treaca peste gatul copilului si nici peste abdomen.
Materialele utilizate la constructia scaunului. Este bine sa optati pentru un scaun construit cu materiale ignifuge, care sa impiedice alunecarea si fara compusi toxici sau alergeni. De asemenea, materialul care imbraca scaunul ar trebui sa poata fi detasat usor si curatarea lui sa nu ridice probleme deosebite.
Sistemul de ancorare in masina. Fortele suportate in cazul unui accident sunt foarte mari, greutatea multiplicandu-se de aproape 30 de ori. Consecintele unui impact la o viteza de 50 km/h sunt comparabile cu cele ale caderii de la o inaltime de aproximativ 15 metri. Ca atare, este indicat un scaun care poate absorbi cat mai mult din aceste forte. In cazul scaunelor ancorate cu centura de siguranta a masinii, dupa montare scaunul nu ar trebui sa se miste mai mult de 1-2 cm in lateral.
Ca alternativa, puteti opta pentru un scaun care beneficiaza de tehnologia ISOFIX – prescurtare de la “International Standards Organization FIX”. Acesta este un standard devenit obligatoriu pentru producatorii auto, in SUA din 2002 iar in Europa din 2011, si face referire la modul de conectare a scaunului auto la autovehicul. Mai exact, este vorba despre doua sisteme de prindere fixe, montate in bancheta din spate a autoturismului si doua sine atasate scaunului auto. Sinele scaunului se conecteaza la cele doua carlige din bancheta si acesta beneficiaza de acelasi grad de rigiditate ca si cand ar face parte din caroseria autovehiculului. Exista modele de scaune auto cu ISOFIX care sunt prevazute cu un suport rigid sau un picior, pentru a preveni riscul de rasturnare in fata si/sau ancora in spate pentru prevenirea oricarei forme de rotire, cadere sau rostogolire in cazul franarii bruste sau al unui accident. In acest fel scaunul face corp comun cu structura autovehiculului iar copilul va resimiti un soc mai mic.
Siguranta oferita copilului in caz de accident este mai mare decat la scaunele clasice, in primul rand datorita standardizarii sistemului de prindere. Conform statisticilor, numai 30% din scaunele clasice sunt montate corect, in timp ce la cele cu sistem ISOFIX procentul ajunge la 90%.
Montarea scaunului pentru copil trebuie sa se faca pe bancheta din spate, daca este posibil pe centru, pentru a reduce riscurile in cazul unui impact lateral. In cazul in care nu poate fi pozitionat decat pe scaunul din dreapta, asigurati-va ca ati dezactivat airbag-ul aferent acestuia. Deschiderea airbag-ului poate rani puternic un copil si il poate chiar sufoca, deoarece umflarea pernei de aer se produce cu viteza foarte mare si cu o forta apreciabila.
Nu este indicat sa tineti copilul in brate. In cazul unui impact, forta de inertie dezvoltata este mai mare decat forta bratelor, iar in cazul in care cuplati centura si peste copil, greutatea dumneavoastra il va strivi pe cel mic.
Scaunele second-hand. In cazul in care veti opta pentru aceasta solutie, verificati istoricul scaunului. Eventualele evenimente rutiere suferite de acesta pot avea repercusiuni, structura scaunului poate fi deformata iar siguranta copilului va fi afectata. Varsta scaunului este, de asemenea, importanta. Aceasta nu ar trebui sa fie mai mare de 6 ani. Inspectati cu atentie scaunul, eventualele inchizatori defecte, componente lipsa, crapaturi sau indoituri fiind semne ca trebuie sa evitati acel scaun.
O data scaunul achizitionat, consultati manualul de utilizare. Este foarte important ca scaunul sa fie montat corect si pozitiile de ajustare sa fie in conformitate cu varsta si greutatea copilului. De exemplu, unghiul de inclinare al spatarului trebuie setat astfel incat sa determine o presiune minima asupra coloanei cervicale a copilului in cazul unui accident.
In sezonul de iarna, incercati sa imbracati copilul cu haine calduroase, dar nu foarte groase, acestea putand diminua eficienta centurilor de siguranta. Aveti in vedere si faptul ca obiectele din masina trebuiesc securizate pe timpul deplasarii, intrucat pot deveni adevarate proiectile in cazul unui accident si pot provoca rani grave.
Nu uitati sa conduceti preventiv si incercati sa anticipati reactiile celorlalti participanti la trafic. Siguranta copiilor transportati in masina primeaza. Adoptarea filosofiei „mie nu mi se poate intampla” este nociva si poate avea efecte dintre cele mai sumbre.