anduranță în izolare pare ceva imposibil de făcut, dar nu este dacă te uiți la Andrei

De fapt nu este deloc așa și asta este demonstrat de toate acele știri în care unii au făcut matatonul în jurul mesei. Alții au alergat sute de km pe bandă sau au pedalat zeci de ore pe home trainer.

Idea este că dacă se vrea anduranță …soluții se vor găsi sau cum zice Andrei:

decât să ne lamentăm mai bine ne întrebăm cum să depășim această perioadă și creierul ne va da soluții”

Pare simplu și este simplu, doar (re)pornirea este mai grea pentru unii.

M-am tot gândit ce pot să îl întreb pe omul ăsta ca să se poată încadra în 5 minute. Apoi mi-am adus aminte că un astfel de sportiv este foarte atent la cum își cheltuie timpul. Am avut dreptate :)) a fost atent la cele 5 minute.

Mă uitam la Andrei în timp ce vorbea despre anduranță, sport, familie, izloare, nutriție, foarte relaxat, de parcă nici nu era așa ceva. De altfel omul a afirmat foarte clar că pe el îl iteresează planurile pe termen lung și foarte lung, iar acelea sunt intacte.

Citește și →  intimitatea de care am nevoie

Cumva asta îmi dă de înțeles că oricine este în situația de a face planuri ăs meargă pe varainta …cu bătaie lungă și foarte lungă.

Eu unul abia anul acesta am început să văd mai la distanță de jumătate de an și asta s-a simțit când opțiunile dispar.

E clar că trebuie să te adaptezi, mai ales când vorbești despre anduranță.

Îmi place să vorbesc și să scriu depspre sport. Pe măsură ce mi=au crescut copiii am scris din ce în ce mai mult despre asta și mai puțin despre parenting.

Am scris despre cum să te monitorizezi(ceas, brățară, aplicație), despre ce înseamnă pentru mine sport în izloare sau printre primele de prin 2015 despre copiii și sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *