Am crescut. Am ajuns în grupa mijlocie! Mamă ce a mai trecut timpul. Sper că a trecut cu folos și am învățat ceva din experiențele de până acum.
Stăteam într-o zi, la început de vară, să mă gândesc ce fac copii care nu au „țară” sau „bunici”, despre ce pot vorbi acești copii dacă sunt întrebați să povestească „cum ți-ai petrecut vara?”. Pe undeva e trist, pe undeva e despre viață, pe undeva „asta e”. Copila mea este într-o situație „la jumătate”. Adică are bunici, dar nu are țară (deocamdată, până o să ridic/creez eu una) deci o mare parte din vacața de vară trebuie petrecută cumva.
Copilul meu este sociabil și asta mă face foarte norocos, pentru că se poate integra ușor într-o colectivitate, își face ușor prieteni, se descurcă. Nu știu (dar sper) dacă are legătură cu faptul că am avut „curajul” să o ducem la creșă încă de la 1 an și 10 luni (noi asta credem), dar mersul la grădiniță nu a fost însoțit de plânsete, țipete, sentimente de abandon etc. De altfel în primele zile mă tot întreba de ce plâng copii din jurul ei …”ei nu știu că acum se joacă cu alți copii? părinții nu le-au explicat că e bine să mergi la grădiniță?” iar eu trebuia să îi explic că au stat prea mult cu părinții sau bunicii sau bona și acum au impresia că sunt abandonați/certați/pedepsiți.
Atunci când alegi grădinița de stat, un neajuns sunt vacanțele (neajuns pentru părinți) pentru că ești obligat să îți schimbi programul, să îți iei concediu, să te gândești la un meniu variat, la activități etc, lucru care nu se întâmplă atunci când al’ mic merge la o particulară. Dar există, evident, și reversul medaliei, grădiniță particulară – 0 vacanțe (în accepțiunea clasică).
Ei bine, în prima ei vacanță am decis să facem o combinație, plecând de la doleanțele ei. Pe măsură ce se apropia vacanța mare am început să o întreb dacă mai vrea la grădiniță. În același timp, părinții cu opțiuni puține îmi puneau o întrebare similară „unde o/îl duc în lunile următoare, ne cuplăm?”.
Am început să caut o grădiniță particulară în jurul blocului, am început să întreb, să mă interesez, să vizionez și să vizitez și am decis destul de repede că o opțiune mai mult decât potrivită este Grădinița Căpșunica. Nu au la fel de mult loc de joacă precum la grădința unde merge fiică-mea în mod normal, nu au la fel de mult verde, nu sunt sălile de clasă la fel de mari sau la fel de luminoase, DAR încearcă să compenseze prin numărul de copiii mai scăzut, numărul mai mare de personal specializat, activități diverse, comunicare cu părinții.
DECI …primul lucru care mi-a plăcut a fost înțelegerea legată de taxă! Am plătit mai puțin decât la alte grădinițe particulare aflate pe o rază de 1km. Mai mult, în luna în care copilul meu venea doar 2 săptâmâni, plăteam taxă doar pentru 2 săptămâni! Masa (adică meniul) s-a dovedit variat și am fost întrebat/anunțat cu privire la posibili alergeni.
Fiecare săptămână a venit cu o tematică …vara, dinozauri, timpul …etc care însemna desene, ateliere (a gătit ceva fiică-mea), excursii. Cursurile de engleză erau (sunt) gratuite, în timp ce orice alt opțional era contra-cost (normal), dar erau o mulțime.
Copila mea a învățat să își scrie numele într-o lună, să recunoască literele și și-a rafinat stilul/grija cu care desenează. Singurul minus au fost colegii, colegii ei de la grădinița de stat cărora le ducea dorul. Și dorul ăsta a apărut după ce unul sau mai mulți dintre copii cu care se împrietenise a/ au plecat, după o săptămână, cu părinții în concediu și apoi la bunici la țară.
Oricum aș pune problema faptul că copila mea a mers la o grădiniță particulară a fost de bun augur, dar lipsa „prietenilor” a fost un minus pe care nu l-am putut compensa nici cum.
Pe de altă parte vă garantez că un copil căruia îi place să învețe, va învăța, va progresa, în orice sistem/formă de învățământ, trebuie doar să descoperi (tu ca părinte) să încerci, să vezi ce butoane trebuie să apeși pentru a-ți „porni copilul”.
Acum știu că în vara viitoare revenim la Căpșunica, dar revenim cu prietenii (cât de mulți) de la grădința de stat.