Este foarte interesant să vezi cum reacționează copii atunci când ajung la creșă pentru prima dată, sau altfel spus, pleacă de lângă bunici/bonă sau părinți.
Am identificat două categorii… cei care plâng până rămân fără suflu și cei care, evident nu plâng deloc. De cele mai multe ori „tăcuții” ajung să fie foarte gălăgioși după o săptămână – două, în timp ce „plângăcioșii” devin foarte încântați de mersul la creșă. Tot ce scriu acum se aplică de „minune” și pentru grădiniță. Deja, uitându-mă la fetița mea, mă laud pe mine și soție pentru această decizie. Decizia de a-l duce la creşă, nu de a sta cu cineva până începe grădiniţa, adică pînă pe la 3 ani.
Puiul nostru mănâncă singură, folosește olița în mod frecvent și este din ce în ce mai sociabilă. Mă uit la copiii care au sărit peste această etapă a creșei și observ că se îmbolnăvesc mai tare, plâng mai mult, în general adaptarea vine mai greu.
Mai am de adăugat doar atât… e nevoie de curaj și de răbdare din partea părinților iar rezultatele vor apărea.
… şi că tot vorbi despre părinţi. Şi ei se împart în mai multe categorii. Unii sunt liniştiţi şi împăcaţi cu decizia de a-l lăsa pe bebe, alţii sunt panicaţi din momentul în care părăsesc insituţia şi păzesc cu mult stres poarta pînă la momentul la care revine să îl ia acasă. O altă categorie sunt cei care sunt mai mult decît relaxaţi, iar cei mici sunt încredinţaţi cu totul creşei (educaţie, afecţiune, grijă). Finalul le aparţine celor care au impresia că nimic nu e îndeajuns de bun pentru copilul lor, aşa că schimbă des creşele, critică mereu şi în 90% din cazuri ajung să ducă copilul abia la 3 ani la grădiniţă
