mamele sunt ca o turmă, uneori

nu mă înjuraţi, nu încă, nu înainte de a citi TOT şi dacă greşesc chiar atât de mult pe cât aveţi impresia că o fac atunci înjuraţi-mă. Spiritul de turmă este caracterizat de/prin imitaţie …ce face una, face şi restul. Mă refer aici la chestiuni de genul …”am auzit că ionesca şi popeasca şi o colegă de la muncă au făcut o chestie” ….deci e bine să o fac şi eu – fără nici o bază argumentată. Când vorbesc de bază argumentată mă gândesc la întrebat oamenii care se pricep (specilaiştii), mă gândesc la verificarea a mai mult de 3 surse (obicei jurnalistic), mă gândesc la instinctul matern (instinct şi NU frică!!!), mă gândesc la părerea celui cu care îți creşti copilul.

De fapt nici nu trebuie să mă luaţi în seamă, e de ajuns să mergeţi mai multe zile în acelaşi loc de joacă şi să fiţi atenţi la bunici şi mame (în special, pentru că bărbaţii nu prea sunt prezenţi), la discuţiile acestora. Discuţiile sunt urmate, invariabil, de acţiuni SIMILARE. Treaba asta e cumva surprinzătoare, mai ales că şi noi am fost copii şi ne mai amintim cum era(m), bunicile au avut copii şi ar trebui să îşi aducă aminte cum şi-au crescut copiii etc.

Recunosc că sunt destul de intrigat, puţin nervos, oleacă supărat şi un strop deranjat de această atitudine, pentru că se întâmplă de multe ori să vad cum copilul are de suferit în urma deciziei (dacă zici – cine te crezi tu să ştii că suferă, îţi zic să stai puţin şi să te uiţi şi să te gândeşti şi dincolo de cele 5 minute din prezent, să te gândeşti la viitor), văd cum sunt oameni care mă privesc dubios când fac altfel decât turma! Ca să dau exemplu …îmbrăcatul copilului în parc, îmbrăcat pe care îl fac în acord cu vremea de afară şi cu modul în care sunt îmbrăcat eu (nu o să mă vedeţi pe mine cu tricou şi pe fiică-mea cu hanorac), mersul la restaurantele tip fast-food (vezi Doamne meniurile pentru copii sunt sănătoase – GREŞIT) pe care NU îl practic indiferent de jucăriile primite cadou, mersul la diverse cursuri şi sporturi (bag asta pentru că părintele tinde să ignore sau să nu observe înclinaţiile copilului) doar după ce vad că îmi cere acest lucru sau după ce o ÎNTREB, tratamentele pentru diverse bube, răceli, simptome (când ar putea suna la peditel la 1791, sau la doctorul pediatru sau la doctorul de familie) după urechea altora şi după reacţiile altor copii …

Mă opresc, deşi nu ar trebui, dar din ce scriu din aia mă agit mai tare. Acu sunt precum un must care se înăspreşte 🙂 şi dacă îl consumi în exces, ori te trimite la baie, ori te ameţeşte.

În toată nebunia asta, poţi cădea foarte uşor în plasa de a face ce vezi în jurul tău, fie din comoditate, fie din neştiinţă, fie din inconştienţă, fie din ignoranţă, DAR ideea e să realizezi până nu e prea târziu.

M-aţi înjurat?