Am trecut pe lângă un magazin pentru nou născuți și erau o mulțime de tipuri de cădițe. Întrebarea „de care?” mi-a revenit imediat în minte. Două lucruri te interesează… trebuie să te raportezi la cât e de mare:
– bebe (kilograme, înălțime)
– baia (suprafața)
Am cunoștințe care preferă chiuveta, care mai apoi au trecut la cadă și au alternat baia cu dușurile și nu au folosit deloc cădița. Nu zic că e bine sau rău, zic doar că pielea lui e destul de sensibilă iar pe cada părinților (care nu mereu e spălată cu diverse, ci doar clătită!) mai sunt …lucruri care ar putea să dăuneze pielii bebeului.
Eu unul am folosit 3 cădițe:
– una mică, la început (până pe la 3-4 luni)
– apoi una mai mare (până spre 9 luni)
– una în voiaje
Acum vă pot spune că o cădiță pentru voiaje nu este o idee prea strălucită (ocupă spațiu și este incomod de instalat). Cât despre ce-a de-a doua cădiță, puteam renunța mult mai repede la ea.
După ce m-am chinuit în plimbări cu o cădiță după mine, am găsit variante mult mai practice:
– o formă anatomică cu ventuze de pus pe fundul căzii
– cădițe care se strâng (o corcitură între gonflabil și foldabil)
– un fel de hamac, un cadru de aluminu pe care este așezată o pânză, totul foarte comod pentru bebe

Citește și →  Evadare (sau turism în pandemie) la Potcoava

Acum folosesc un preș antiderapant de la Ikea care se dovedește mai mult decât practic.

Concluzia ar fi: folosește ce îți este comod, cu ce te miști repede. Folosește ceva care se potrivește cu spațiul pe care îl ai la dispoziție (mașină sau baia de acasă). Schimbă cădița cu dușul sau cada când simți că a venit timpul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *