Când vine vorba de noi… bagaj (ul) nu mai este așa de important și oricum știm deja ce trebuie să conțină. DAR trebuie să mai strecori în plus lucruri pentru plajă.
Pe lângă loțiunea de plajă (am menționat-o așa de des că te-am înnebunit) cu factor protecție 50, ar fi indicat și una cu factor mai mic, gen 25 sau 30. Este important pentru că la prima oră a dimineții soarele (radiațiile, UV-ul sau cumvreți voi) nu sunt puternice și atunci nu este necesară o cremă cu factor ridicat. De fapt nu ar fi rău să nu dați copilul cu nimic până spre 9.30-10.00 (plecând de la ideea că ajungi pe plajă ca mine, la ora 8) pentru că se agită mult și transpiră, iar asta înseamnă că o cremă de protecție ar împiedica pielea să respire, iar copilul se va irita (știu asta din proprie experiență). Același lucru este valabil și după ora 18. Dacă îți pare soarele puternic atunci factor 30 este de ajuns, în nici un caz 50, căci va fi prea mult. DACĂ nu ai altă cremă la tine sau nu ai de gând să cumperi alta atunci trebuie să îi faci copilului băi sau dușuri dese. E bine să ai și ceva cremă de gălbenele, căci e foarte bună în lupta cu iritațiile sau unt de shea (e perfect după plajă sau baie). Nu ar fi rău sa aveți si tot felul de lucruri care se umflă (mingii, colaci, piscine), care deși nu vor fi folosite în prima instanță se vor dovedi utile.
Și în rest arată ca orice bagaj, poate mai mic, adică mai puțin voluminos. Dacă până la un moment dat aveți nevoie de haine mai cu ștaif căci mergeați prin restaurante sau cluburi sau oraș sau undeva unde trebuia să arătați bine, când ești cu un copil, doi, trei …deplasările de acest gen cam dispar. Cu alte cuvinte cu o cămasă, un tricou polo, o rochie sau două și o pereche de ‘păpuci’ drăguți ai cam rezolvat această problemă. Cumva am constat că al meu bagaj sau al soției se înjumătățește și arată din nou ca în tinerețe …un troler pentru amandoi 🙂
Încep să apară lucuri de genul …fier de călcat, feon (dacă nu știți că sunt deja servicii incluse la hotelul la care mergeți), chestiuni la care până la copii nu v-ați fi gândit.
Va apărea un bagaj nou plin cu electronice, tot felul de încărcătoare, aparate de filmat sau pozat, tablete sau laptopuri. Un altul plin cu jucării, sau mai multe în funcție de numrul copiilor, un bagaj pentru sporturile pe care le practici, un bagaj cu mîncare și unul cu nimicuri pentru drum.
Pe măsură ce cresc copii număul lbagajelor scade sau așa ar trebui, până acum la noi nu este cazul.