E o serie de trei articole despre concediu, copii și trei zone diferite din țară. Primul este legat de Covasna, al doilea despre SV la Băile Herculane iar ultimul este despre o revenire la Băile Felix. Toate sunt legate de ce poți face și unde poți face un concediu cu doi copii.
Prima propunere pentru concediu – Covasna
Am stat prin Covasna, timp de 3 zile cu ocazia unui program #ViziteazaCovasna, un infotrip și nu mică mi-a fost mirarea că față de ce știam …lucrurile sunt foarte diferite …în bine. Când eram mic, pe la 7 ani, tata obișnuia să organizeze circuite prin țară, să descoperim frumusețile, oamenii să știm ce înseamnă România. Ca să nu lungesc parte asta …atunci era bine, pentru că nivelul de exploatare era scăzut, deci mult mai sălbatic ….apoi dupa anii 90 a început nebunia și au fost stricate multe, prea multe și acum, recent, lucrurile au început să revină la normal, să fie iar frumos. Problema este că mulți dintre noi ne-am pierdut ‘încrederea’ și vrem concedii doar în afară pentru că la noi ‘drumuri proaste, servicii scumpe, nimic amuzant’.
Deci …la drumuri e clar că mai putem lucra, dar serviciile au început să fie raportate la calitatea oferită, iar de amuzament nu mai ducem lipsa! Până la Sf Gheorhe am făcut vreo 4 ore jumătate, decent, fără să ne zdruncine prea mult :)) ceea ce e bine atunci când pleci cu copii la drum. E o durată rezonabilă pentru ‘plictisul lor’ și nervii șoferului :))
De bagaje vă spun că o mașină medie are nevoie de un portbagaj suplimentar pentru a acoperi nevoile, iar dacă aveți o mașină mare …problema e rezolvată.
Așadar …am călătorit timp de 4 ore pentru a ajunge în Covasna, mă rog în Sf Gheorghe, unde am descoperit că orașul arată foarte bine, este îngrijit, oameni primitori și zîmbitori și, după cum mă așteptam, mai multă maghiară decât română. Oricum față de experiențele pe care le-am avut prin aceste locuri când am fost mic, lucrurile s-au schimbat …în bine. De aici am ajuns la Balvanyos, o stațiune plină de izvoare cu tot felul de proprietăți benefice, cu o zonă mare de adventure, multe bazine, spa, verde, aer curat și liniște, din aia de te dor urechile :))
E clar că mai mult decât indicat să îți aduci socrii sau părinții pentru a sta din când în când cu bebe (lucru pe care l-am văzut aplicat cât timp am stat pe acolo). NU de alta dar palinca are multe grade și e păcat de Dumnezeu să nu încerci ce produc localnicii, apoi sunt chestii de văzut în zonă …un tur cu mașina sau chiar mai bine cu bicicleta ar fi de făcut cu soția …
Aerul e atât de curat încât bebe e obosit doar din atâta lucru fără să fie nevoie și de alte lucruri, adică dacă îl mai plimb puțin cu căruciorul …noaptea e liniștită. Fata mai mare (sau copilul mai mare) poate merge seara în turnul de observație de unde vede cum vin ursuleții să se hrănească.
A doua zi poate ajunge toată familia la Lacul Sf Ana unde, fața de ce se întâmpla când eram eu mic …adică nimic, ai o mulțime de chestii de făcut …stand-up paddel, bicicletă, off road, înot, plimbări și drumeții de tot de tot felul.
Mai sunt o mulțime de conace de vizitat și de distrat (ponei pentru copii) sau biserici vechi sau locuri unde meșteșugarii practică meserii frumoase (satul dogarilor, moara de apa și pâine de cartofi sau turtă dulce)
FRUMOS
…sigur am uitat ceva …dar mai bine așa ca să am motiv să mai merg pe acolo