sportul, copiii, relaxare, distracție

Am un vis legat de sport și copiii mei …

Îmi place să cred că sunt câteva lucruri care mă definesc, care mă descriu …copiii (în special ai mei), familia, sportul, meseria de prezentator. Toate aceste lucruri merg în diverse combinații spre distracție și relaxare.

Am un vis și nu copiez nici un mare american (I have a dream) legat de sport și copiii mei.

Să vă explic… am doi copii, deci am o echipă de triatlon. Cum la înot nu mă descurc și nici nu mă trage ața să învăț să fiu un delfin am început să îmi duc fata la cursuri. La alergat mă pricep și am descoperit că îmi place mai mult decât să fiu călare pe bicicletă, în concluzie Radu ar trebui să fie un pui de Froome sau Sagan. Vedeți?! sunt organizat și am planificat chestiunile să se întâmple pe la 16 ani pentru Radu. Oricum am mai multe opțiuni pe masă. Din acest motiv Tea deja merge pe bicicletă cam de 1 an și participă activ la concursuri de alergare în căruciorul special pe care îl am. Pe de altă parte …pe Radu l-am obișnuit mult mai din timp cu apa și plimbările foarte lungi, deci cu alte cuvinte ai mei copii pot oricând să adopte oricare dintre cele două drumuri. 

Mai în glumă, mai în serios mi-ar plăcea tare ca ei să facă sport și eu să am echipa mea de triatlon, să scriu peste 20 de ani pe blog despre maratonul meu cu Radu sau cum am zburat în tandem cu Tea și ea a fost instructorul. Nu sunt vise pentru că am observat că orice copil expus de mic la anumiți stimuli, sporturi, desene ajunge să îi considere normali și, pe asta mizez, și mă uit cât de atent e Radu când e la TV ciclism sau cum e atentă Tea la atletism și F1. Nu vă ascund că aș fi mulțumit cu orice sport ar practica …mă uit acum la Răducu și îmi pare că e potrivit pentru rugby …cine știe.

De ce insist așa de mult cu sportul? Păi e sănătos pentru trup și minte. Și nu e o afirmație gratuită, eu sunt cel mai bun exemplu. De multe ori aș fi putut să iau decizii pripite dacă nu ar fi existat o alergare lungă sau o tură cu bicla. Cât despre trup :)))))))

O chestiune aparte în povestea asta cu sportul e distracția. Anul 2016 a însemnat prezența mea la două semimaratoane alături de Tea. Îmi amintesc cu emoție cum făceam împreună cu ea necesarul pentru cursă și cum vom sărbători după aceea. La Cluj a fost rece la start și apoi tare cald la final… deci a fost nevoie de hidratare pe parcurs și de răsfăț la final. La București a fost și mai cald, infernal, deci hidratarea a fost nelipsită pentru amândoi, iar răsfățul de la final a fost mai mult decât de apreciat.

După ce am ‘alergat’ atât am simțit să ne relaxăm cu ture de bicicletă prin parc pentru ca la final să ne răsfățăm cu înghețată. Tea este înnebunită după ea, dar nu îi pot da pe cât de des vrea ea pentru că nu ar mai avea gât și pentru că nici ingredientele nu sunt tocmai prietenoase așa că reușim să împăcăm și capra și varza cu o brânzică înghețată de la Danonino. Treaba faină este că în acest caz își pregătește singură desertul, ceea ce o încântă maxim, eu unul știu că eticheta îmi e prietenă. Aaaaaa și mai e ceva atunci când nu reușesc să o conving să meargă la înot sau la o tură cu bicla îi aduc aminte că toate personajele ei preferate fac sport ca să poate mai apoi să mănânce dulce. De când merge cu bicicleta, la înot sau la dansuri (că am uitat să vă zic că și asta face) e din ce în ce mai autonomă. Par un termen pompos, dar e adevărat și e trist. Păi …când vezi că fata ta, nici 5 ani, e din ce în ce mai independentă, autonomă, descurcăreață, te bucuri și te întristezi. Te bucuri pentru că vezi că al tău copil se dezvoltă bine, se dezvoltă bine și corect (toată dezvoltarea datorată mișcării îi crește autonomia copilului meu, e cel mai bun ‘upgrade’ pe care îl poți face), sportul o ajută și… mă întristez că ‘fata lu’ tata’ crește și crește :(( și eu îmbătrânesc (de Răducu nici nu mai zic …el parcă e și mai rapid când vine vorba de creștere).