Nu vi se pare ciudat când auzi că el vrea copii și ea nu vrea? Deşi la fel de ciudat poate fi şi dacă ea vrea şi el nu vrea şi la fel de ciudat poate fi când nici unul nu vrea şi toţi din jurul lor le spun că trebuie să facă copii şi mai sunt cei care vor să aibă copii şi nu pot face asta din varii motive.
Mie așa îmi pare (oricare din variantele mai sus menţionate, dar în special prima variantă) …adică vad cum el este pregătit, iar ea găsește tot felul de motive pentru a nu rămâne însărcinată sau refuză categoric. Ce faci?
Pai în primă fază poți avea răbdare, o poți expune la experiențe materne, îi poți explica despre cariera ei sau situația financiară ce nu vor avea de suferit …poți aștepta. Poți da dovadă de răbdare, mai ales dacă TU consideri că EA este femeia cu care vrei să ai copii.
Dacă refuză categoric …e mai greu și nu prea cred că sunt soluții. De fapt singura soluție la care mă pot gândi este adopția. Și atunci ea va deveni mamă, doar că nu va purta sarcina (și multe nu suportă acest lucru), adică nu va avea sincope în carieră sau poate mai important fizicul ei nu va avea de suferit.
A treia soluție …mai puțin întâlnită, este mama surogat. El donează, ea donează și o femei duce sarcina la termen.
Sper să nu fiți în această situație! Și să alegeți bine!
Ştiu că am să fiu tras la raspundere, urecheat sau apostrofat, dar e o părere şi vă rog să o luaţi ca atare, mai bine să discutăm constructiv …nu în contradictoriu.