…de fapt, titlul campaniei, la care m-am alăturat și eu, este #OrbitDaruiesteZambete. De ce am făcut-o? Pentru că acestă inițiativă își propune să vorbească despre sănătate, zâmbete, igienă dentară la copii. Un alt motiv pentru care am raspuns pozitiv acestei inițiative, este importanța pe care o acord igienei orale …exemple aiciaici sau aici, deci mă preocupă subiectul :))

Îmi place că din ce în ce mai multe companii mari decid să se implice în chestiuni umanitare, dar cel mai important aspect este finalitatea acestor acțiuni. Ce mă interesează este faptul că există un mod foarte ușor și public prin care se pot strânge bani, iar acești bani sunt folosiți pentru programe educaționale de igienă orală pentru 5.000 de copii.

Și pentru că nu există coincidențe, chiar înainte de a fi cooptat în această campanie am avut o discuție legată de educația copiilor. O discuție de genul „pe vremea mea”. A fost, pentru început, o trecere în revistă a experiențelor „cu cheia de gât” și cum erau abordate ele de părinți și cum erau atunci bunicii, locurile de joacă sau „tovarășii învățători și profesori”.

Citește și →  Încălzire globală sau marketing și interese economice?

Cea mai pregnantă amintire legată de igiena mea orală nu este legată de modul în care am fost învățat să am grija de dinții mei, ci de aroma puternică de mentă a pastei de dinți. Iar când vine vorba de prima vizită la dentist, nu îmi aduc aminte când s-a întâmplat, dar îmi amintesc cât de mândru am fost când am aflat că am dinți sănătoși.

Zâmbetul este foarte important în meseria mea, de prezentator, și deși nu-mi este foarte clar când am devenit preocupat de dinții mei, întotdeauna m-am mândrit cu zâmbetul „de american” și dinții puternici mari și sănătoși.

Pentru că înțeleg importanța acestui aspect și pentru că știu cât de mult face diferența un zâmbet sănătos pentru a te simții încrezător, vă încurajez să cumpărați în perioada următoare produsele Orbit și cu gândul că puteți face un bine unor sunt copii. Aceștia vor beneficia de programe educaționale care să-i învețe cum să aibă grijă de dantura lor, dar și de vizite la medicul dentist.

Citește și →  harta minut de minut a COVID-19 sau coronavirus

Articolul de față nu are ca drept scop ca voi să mergeți și să cumpărați cantități enorme de Orbit, că așa ajutați copiii, ar fi o prostie. Nuuuuu. Ideea e că un gest banal face în final un bine. Știți momentele acelea în care vrei să schimbi o hârtie de 50 și e musai să cumperi ceva? În cele mai multe dintre cazuri e vorba de un pachet de gumă :), dar eu vreau să vă sugerez ca până pe 4 decembrie să cereți pachete de gumă.

Stiți cum e atunci când vânzătoarea vă zice că nu are rest? Păi până pe 4 decembrie „restul” să fie un pachet de Orbit.

Prin campania #OrbitDaruiesteZambete  se dorește o responsabilizare a fiecăruia dintre noi care poate cu gesturi mici să schimbe destine. Anul trecut au fost peste 3.500 de copii aflați în grija SOS Satele Copiilorcare au beneficiat de consultații stomatologice și kit-uri de îngrijire orală într-o campanie similară.

Deci se poate, adică e clar că se poate, de aceea anul asta se vrea o cifră mai mare …5.000 copii! Până pe 4 decembrie fiecare dintre noi poate oferi un zambet sănătos unui copil afalt în grija SOS Satele Copiilor prin simpla achiziţie a unui pachet de gumă Orbit.

Citește și →  ce înseamnă să fii tată - Tați în AER

#OrbitDaruiesteZambete cu ajutorul tău, al meu, al nostru …copiilor 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *