Este a doua oară (în ultima perioadă) când dau drumul la tv și văd un „cutremur”. Și nu sunt singurele, dar mă refer la cele mai recente …pentru că din ’89 până acum au fost multe, foarte multe, cele mai violente care îmi vin în minte sunt mineriadele sau #colectiv, turnurile gemene sau Franța. Toate au ținut de alegeri și de viitor. Adulții par să uite că tot ce se întâmplă ar trebui să fie despre ei, dar mai ales despre copii, despre viitor.
- Tati, de ce se adună oamenii aia?
- Ce strigă? La cine strigă?
Este ce mă întreabă Tea despre ce vede că urmăresc cu interes în fiecare seară. Am zis că poate e devreme să îi explic anumite lucruri, apoi am realizat că viața ei este acum despre alegeri, despre opțiuni și i-am explicat că e vorba despre #respect (printre altele pe care i le-am explicat).
Copiii apar în urma unei alegeri (de cele mai multe ori) și reprezintă sau ar trebui să reprezinte viitorul.
Mă uit siderat la toți adulții care se perindă pe la televizor, pe la guvern, senat …structuri ale puterii, în instituții publice și mă încearcă tot felul de sentimente și nu toate pozitive. Ar trebui să înțeleagă că nu doar copiii lor au nevoie de o viață bună, ar trebui să înțeleagă că degeaba le oferă lor totul dacă restul suferă. Mai târziu vor depinde de acei mulți. Ar trebui să facă multe lucruri pe care nu le fac. După #colectiv a fost o așa speranță că am înțeles multe, că suferința aceea profundă va face să fie altfel. A fost, dar tot pentru aceia mulți și prea puțin, spre deloc, pentru cei din fruntea țării. Nici trist nu mai pot fi.
Mă sperie că eu alături de mulți alți bloggeri din acest domeniul al creșterii copiilor ne dăm interesul să adunăm și să împrăștiem tot felul de informații folositoare, tot felul de lucruri care să ajute ca nouă să ne fie ușor și bine, iar copiii noștii să aibă un viitor sigur, frumos, liniștit, echilibrat, bogat …să fie un adult „care va avea tot ce n-am avut eu”.
Dacă vă întrebați de ce? și nu ați găsit un răspuns până acum sau nu sunteți mulțumit de cel pe care l-ați găsit …vă explic eu. NU, nu sunt Mafalda, dar mă gândesc eu că este vorba de lucruri pe care le avem fără să știm că le avem și care sunt date de părinți, bunici …Nu, nu dau vina pe greaua moștenire, este doar despre cum am fost crescuți și despre cultura națiunii române și despre cum face o schimbare pentru că am înțeles cauza.
Să mă explic puțin … Pe de o parte suntem obișnuiți să fim trași de urechi dacă greșim. Deci ne este teamă de greșeală, dar mai ales de „pedepsele” care ar urma. Foarte puțini dintre noi scoatem capul din mulțime. Cumva cei care au acum undeva între 30 și 50 de ani sunt aceia care au avut ocazia să „plece prin afară”. Așa zicem de cele mai multe ori. În parte avem dreptate, pentru că am avut ocazia să luăm legătura, să intrăm în contact cu alte culturi, cu alte sisteme de valori, cu un alt fel de a face lucrurile. Cred că deja m-am făcut înțeles. Problema este că din acest moment apare ruptura. Cumva, ceva în noi vrea să creadă că nu am fost prin străinătate degeaba, că nu am fost la școli mari și avem diplome degeaba. Dacă mergi în parc, însă vezi că nu e așa. Copiii se joacă cu alți copii din categoria socială din care fac părinții parte. Copiii sunt într-o competiție provocată de ceea ce cumpără părinții. Părinții nu mai sunt părinți pentru că nu mai au timp pentru copii, pentru că muncesc mai mult pentru a oferi ce el nu a avut. E bine? Întreb din nou, e bine? Păi, nu cred pentru că e cultivată o competiție nesănătoasă, o individualizare urâtă, se cultivă vârfuri false.
Există o soluție …mai avem o șansă, să ne schimbăm noi, noi părinții, noi cu viziunile noastre și atunci viitorul poate va arăta mai bine, EI vor face alegeri mai bune și mai sănătoase. Nu sunt romantic să cred că peste 20 de ani va fi totul perfect, nicidecum, doar că sper că domnul Brucan va vedea de acolo de unde a ajuns că se întâmplă acel „după 25 de ani”.
Aș reveni la ce se întâmplă prin parcuri, pe la școală, dar nu are rost să scriu ce deja a scris altcineva aici, așa că merg mai departe și mă gândesc din nou la părinți și la liderii de opinie. La ei stă puterea, că vrem sau nu vrem. Sper ca ei să poată să întoarcă proporția România rurală vs. România informată. La țară stă lumea la tv puțin sau la ce nu trebuie. Și la oraș se întâmplă același lucru, doar că sunt mult mai multe surse de verificat. Cumva la sat nevoia de ulei sau zahăr este mai stringentă față de ce e la oraș. Și acolo e nevoie, dar „orășenii” se raportează la altceva. De aici speranța mea că inversiunea de proporții va putea salva ceva.
NU îmi place ce se întâmplă pentru că simt că nu sunt respectat, și dacă simt asta înseamnă cu nu sunt! Ați observat că la cele mai recente proteste au venit din ce în ce mai mulți părinți cu ai lor copii. E, din nou, simplu … ei cred, acei părinți, că astfel le arată celor mici care este modul democratic prin care își pot face cunoscute nemulțumirile și cum pot schimba ceva (lucru valabil și la alegeri).
Uite așa am avut cea mai mare manifestație din câte știu eu …peste jumătate de milion de oameni în stradă. Mă uit la ei …și cred că mai avem o șansă, copii nosștri mai au o șansă la un viitor normal.
#respect
Multam. Noi, cei cu drept de vot, ne-am batut joc de viitorul copiilor nostri. In acest an ma duc la vot doar pentru a anula votul unui boschetar bugetar / pensionar, ca sa aiba mai multe sanse cei tineri. E dreptul lor sa-si decida soarta. Prin vot, in strada, la cules de pet-uri din rezervatiile naturale, la plantat de pomi in curtea scolii.