OTITA …una din bolile pe care le va face bebe dacă va avea prea multe mucozități pe care nu ai reuşit să i le scoţi. Ştiu că bebe va plînge, că poate vă gîndiţi că se sperie, că va urla de parcă îi faceţi ceva răuuuuuu, DAR este foarte important să îi curățați cât mai bine nasul …mereu. Folosiţi o pompiţă sau batista sugarului sau un aspirator nazal.
De cele mai multe ori curățăm nasul abia atunci când vedem că nu respiră bebe bine sau îi curge puțin. Ei bine, nu e bine! Nu e deloc bine, pentru că mucozitățile se tot adună chiar dacă la prima vedere ele „nu există”. Asta nu înseamnă că imediat că auzi că are muci să bagi repede aparatul să îi scoţi, iei frumos apă de mare (care merge de la 0+ luni) şi intervii. De cele mai multe ori aşa rezolvi problema şi nu e nevoie de alte chestiuni care ar putea să îl streseze pe bebe.
Prima variantă „motorizată” şi cea mai utilizată este – batista sugarului sau a bebeluşului …dracovenia pe care o atașezi la aspirator și toți mucii dispar. Singura problemă este gălăgia pe care o face aspiratorul, asta sperie pe bebe și de aici o luptă la fiecare folosire. Abia când se face mai mare, spre 3 ani înțelege că nu e o problemă, dar până atunci …ce te faci? Apa de mare e o soluție minunată, alături de o constantă încercare de a-l învăța pe bebe cum să își sufle nasul. Dincolo de orice nu trebuie să renunţaţi mai ales atunci când nivelul decibelilor ajunge de nesuportat. AAAAA nu e o idee rea dacă îi araţi la început pe tine cum funcţionează şi să faci asta de fiecare dată cînd începe să se agite, asta ajută mai mult decît aţi crede …treaba asta cu puterea exemplului. Ne-am” chinuit” cu batista până pe la 2 ani şi 3 luni (cu Tea), apoi am tot insistat cu învățatul legat de suflat nasul şi în final a priceput cum se face. Nu e perfect, dar e mai bine decât să ne luptăm de la fiecare folosire a batistei. Acum trecem din nou prin aceleaşi lucru …cu Radu Matei.Pompita-curatat-nas

Citește și →  ai tăi dorm în weekend? la noi la 6:30 e trezirea!

O altă variantă, pe care am încercat-o şi la acest stadiu a rămas este pompiţa, banala pompiţă. Păi la cîţi muci are bebe, popiţa mai rău enervează, că de scos …Poate a funcţionat şi funcţioneauză la alţi că la noi …a devenit repede „mobilă prin casă”.
Acum sunt pe piaţă şi varinate mult, mult mai silenţioase de scos mucii. Sunt aspiratoarele electrice, mult mai mici, mult mai silenţioase. Nu am încercat un aşa device, dar mai am timp. Dacă mă întrebaţi de ce …este pentru că am simţit că nu are putere. E ca atunci cînd te uiţi la o maşin ă mică şi te gîndeşti că nu ai cum să faci cu ea performanţă :)) la stop. Sunt aproape sigur că în curînd voi ajunge să folosesc aşa ceva pentru că mă gîndesc la bebe, care, că vreau sau nu, trebuie să suporte cîteva momente pe an … Şi mai e ceva …dacă trebuie să tragi mucii în creierii nopţii, măcar să fie gălăgie doar de la bebe. aspirator-nazal-electric-graco-ex res_844f0235c33b1cf8860b1ace9c28c0fe_full

Citește și →  copiii, țigările, fumatul, sarcina

Dar vă spuneam de otită …mucii adunați nu au unde să se ducă și atunci avansează spre timpan. În primă fază timpanul se irită, roşu, apoi devine dureros pentru că se inflamează și…e musai să faci tratament. Semnul este clar …bebe se plînge că îl doare urechea sau reacţioneayă urît atunci cînd îl atingi în zonă. Ce poţi faci? Păi îi cureţi nasul (dăăăăăă) apoi începi să îi pui picături în urechi (pediatru ştie, nu zic eu acum cît şi cum şi de care), apoi fără spălat pe cap și antibiotice. Aş zice NU antibioticelor pentru că sunt cele mai rele chestii ce se pot întâmpla lui bebe. Îi distruge flora intestinală, pe care trebuie să i-o refaci cu alte pastile și uite așa intri într-un cerc vicios și nesănătos pentru bebe.

Deci mucii sunt cheia acestei probleme. Tratamentul local administrat trebuie particularizat în functie de vârstă şi contextul clinic. Se utilizeaza (adică am uitilizat şi noi) ser fiziologic, preparatele farmaceutice cu apă de mare, ser efedrinat, ophtamezone, alte preparate decongestionante nazale cu nume de nereţinut, DAR toate prescrise de un pediatru!
Concluzie …chiar dacă tratamentul nu este complicat, ajunge să îi facă rău (dacă nu acţionezi din timp şi ajungi să foloseşti antibiotice) iar pe de altă parte ajungi să „rezolvi” o problemă provocând altă problemă.

Citește și →  îndreptar pentru prima săptămână acasă

Combinaţia dintre aspiratorul nazal şi apa de mare este cel mai ușor de folosit și este și ușor acceptat de bebe.

Spor la treabă!

PS …nu vă fie frică să folsiţi batista sugarului pe motiv că trage prea tare sau că îi face rău lui bebe, puteţi verifica că indiferent de puterea asipiratorului, fluxul de aer pe care îl trage device-ul funcţionează la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *