La întrebarea ce irită mai tare un scutec sau servețelele umede …răspunsul rapid al unui medic pediatru se referă în primul la șervețele umede și abia apoi la scutece, la tipul lor. Am avut ocazia să încerc toate tipurile, toate aromele, mărcile …TOT, pentru că am doi copii și 4 ani diferență între ei. Aș putea să vă spun care sunt cele care i-au dar reacții/iritații fetei mele și în egală măsură la Radu. Până acum pare că Radu are o piele mai sensibilă, deci e nevoie de mai multă atenție și selecție.

DE CE? Pentru că …

Pielea bebelușilor și a nou-nascutilor este fiziologic diferită în comparație cu pielea adulților și a copiilor mai mari din punct de vedere al structurii, compoziției și al funcționării. Bebelușii și nou-nascuții au stratul exterior al pielii incomplet dezvoltat, fiind mult mai subțire decat al adulților.

Din cauza acestei  sensibilități și a factorilor externi la care este supusă zilnic pielea bebelușului există riscul apariției dermatitei de contact. Cea mai comună formă de dermatită de contact la bebeluși este iritația de scutec iar una dintre cele mai comune cauze este contactul de mai multe ori pe zi a pielii bebelușului cu ingrediente chimice. Parfumurile și conservanții sunt cei mai frecvenți alergeni care se regăsesc în produsele pentru copii (scutece, servețele umede, săpun, loțiuni, detergenți, etc.). Vă amintiți scandalul în care o serie de mărci de pe piață s-au dovedit, în urma unor analize, că sunt pline de chimicale, deși pe etichetă nu era menționat nimic?

Citește și →  mama știe cel mai bine...

Printre principalele simptome ale iritației de scutec se numără: roșeața pe suprafața acoperită de scutec, exfolierea și uscarea pielii, iritarea din cauza frecării cu scutecul, sensibilitate la atingere, vezicule uscate (papule) sau vezicule pline cu lichid (pustule), inflamarea pielii.

Pentru a preveni apariția iritației de scutec este recomandată utilzarea produselor delicate, fără parfum și conservanți, cu pH neutru – de preferat apa.

Testate dermatologic, servețelele umede pentru bebeluși WaterWipes nu irită pielea delicată a copiilor și pot ajuta la evitarea apariției unor afecțiuni ale pielii, cum ar fi iritația de scutec. Servețelele au în compoziția lor 99.9% apă purificată fără ajutorul substanțelor chimice și 0.1% extract de fructe – un agent antimicrobial natural și delicat. Datorita lipsei ingredientelor chimice, servetelele WaterWipes sunt singurele servetele pentru bebelusi aprobate de Allergy UK.

Nu este singurul moment și nici singurul produs despre care am ales să vorbesc. Am mai făcut-o aici și asta doar pentru că vreau să aveți ocazia să descoperiți și voi ce este mai bun pentru copilul vostru.

Citește și →  ce gust are mâncarea fără gluten?

PS …e bine să combini cu produse ce pot preveni sau calma iritația.

4 comentarii pe “șervețele umede – bine de știut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *