A câta oară este când scriu despre copii și tehnologie? Ce știu sigur este că voi mai scrie pentru că tehnologia, gadget-ul, rețelele de socializare, youtube …sunt din ce în ce mai prezent în viața noastră.

Deunăzi am postat o fotografie cu Tea care ascultă povești de pe un CD, povești pe care eu le ascultam de la vinil. Reacția a fost …vezi că sunt și pe youtube. Observați cum într-o frază au apărut de toate? Tehnologie, gadget, rețea de socializare. Chiar și articolul de față este legat de toate de mai sus, fără de care nu ar exista și nu ar avea impact.

Zic atât …un studiu găsit prin cotolanele internetului zice că ai noștri copii stau (sunt lăsați) în fața unui ecran, în medie, 4 ore! 4 ore în care ei sunt într-o lume din care noi nu facem parte și din care ei își trag învățăminte. Este EMORM să lași un copil atât în fața unui ecran, o oră cred că este decent, dar 4 ore este abandon!!!

Tea stă pe youtube – cântece, review de păpuși/jucării, cântecele – și mă întreabă când schimbă clipul. E bine. E minunat, pentru că pot verifica ce urmează să vadă, DAR nu toți părinții sunt norocoși, nu toți părinții au un control parental activ, nu toți părinții se preocupă de acest aspect.

Tehnologia poate fi un instrument care să asiste în procesul de acumulare de informaţii sau elementul care ajută oamenii să păstreze legătura cu persoanele dragi. Printre cele mai mari dezavantaje ale tehnologiei identificate de către părinți se numără dependenţa pe care copilul o poate dezvolta, pericolul pe care îl poate întâlni în mediul online, sănătatea (obezitate, probleme de vedere, probleme de postură), izolarea, pierderea interesului faţă de alte activităţi necesare din viaţă de zi cu zi.  „Tehnologia este ca un ciocan: poţi costrui o casă folosindu-l sau poţi să îi dărâmi zidurile. Contează cum foloseşti unealta pe care o ai la dispoziție” – Otilia Mantelers.

Citește și →  cum îmi îmbrac copilul pe frig sau caldură?

Conform unui studiu privind utilizarea internetului în familie realizat de Salvați Copiii în 2015, 90% dintre copii folosesc cel puțin o rețea de socializare. Cum ajung copiii să aibă conturi de socializare? Se pare că parinții sunt cei care îi ajută să deschidă conturile chiar dacă nu au vârsta minimă acceptată pe site. Înainte de a decide asta, este important să ținem cont de câteva aspecte.

În online este o lume întreagă, copilul nu este în reţea doar cu prietenii lui, aici pot apărea pericole pe care copilul nu le poate identifica: cyberbullying sau ademenirea de persoane necunoscute, sunt doar două dintre ele.

În plus, mediul online este un spaţiu în care copilul se poate exprima creativ, învaţă într-un mod interactiv şi în acord cu interesele lui, primeşte feedback imediat ceea ce este foarte atractiv pentru el. Prin comparaţie, o oră petrecută la un curs la şcoală va părea mult mai puţin interesantă decât una petrecută pe internet.

Pentru a îi proteja pe micuţi în spaţiul online, părinţii sunt invitaţi să reflecteze şi să se informeze cu privire la conţinutul potrivit pentru vârsta copilului său, să analizeze atât beneficiile cât şi riscurile asociate. Primele interacţiuni pe care copilul le are cu tehnologia trebuie să fie ghidate de părinte. Apoi, treptat, aceştia se pot rezuma la  supravegherea acestuia după ce au exersat cu copilul modalităţi specifice prin  care aceştia pot împărtăşi cu părinţii experienţele sale din timpul incursiunilor pe Internet. Programele de control parental pot fi introduse ca un intrument foarte util pentru întreaga familie. Copiii învaţă prin imitare iar părinţii sunt principalele modele de comportament chiar şi în ceea ce priveşte interacţiunea cu tehnologia.

Citește și →  cum organizezi o zi de naștere, soluții, idei, costuri

Pentru informaţii privind siguranţa copiilor pe Internet, Salvaţi Copiii pune la dispoziţie o linie gratuită de informare şi consiliere pe platforma Ora de Net.

Digitaliada, este un proiect-pilot derulat de Fundația Orange în mediul rural în 10 școli gimnaziale, în anul şcolar 2016-2017. Proiectul urmărește promovarea educaţiei digitale, îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale elevilor din mediul rural prin învăţarea bazată pe folosirea tehnologiei şi a conţinutului digital interactiv şi motivarea profesorilor din toate localităţile ţării pentru a crea conţinut digital propriu, inovator, destinat folosirii în clasă.

Digitaliada propune o metodă de educație bazată pe aplicații și jocuri digitale – „digital game-based learning (DGBL)”, menită să completeze metodele clasice utilizate până acum la clasă cu resurse educaţionale bazate pe tehnologie. În cadrul unor ore de matematică și TIC se folosesc jocuri video și aplicații cu conținut educațional cu scopul de a încuraja o implicare mai mare a elevilor la clasa și de a le oferi acestora abilitățile necesare pentru societatea globalizată, tehnologică, a secolului 21. Până acum, au fost identificate 15 jocuri şi aplicaţii în strânsă legătură cu obiectivele de învățare din programa școlară şi au fost create 60 planuri de lecţie pe care profesorii să le integreze în predare. Toate resursele digitale propuse în proiect sunt disponibile gratuit pe platforma online www.digitaliada.ro care-și propune să devină un hub de conținut educațional digital.

Citește și →  singur cu doi copii la mare

Pe această platformă, Fundaţia Orange derulează şi un concurs în care sunt premiate cele mai inovative materiale educaţionale digitale ce pot fi utilizate în mod liber şi gratuit în lucrul cu elevii la clasa. Înscrierile se fac pe site până la 25 aprilie.

Până în vârstă de 2 ani, Academia Americană de Pediatrie recomandă expunere zero la ecrane! Practic, în acest interval de vârstă, creierul micuţilor nu poate înţelege imaginile bidimensionale pe care le emite monitorul. Copilul învaţă din interacţiunea cu persoanele din anturaj şi din simţul tactil folosit la studierea obiectelor din jur”.

Între 18 luni şi 5 ani, timpul la ecran al celui mic nu trebuie să depăşească o oră, maxim două pe zi. Acest timp scade dacă există afecţiuni oftalmologice care pot fi agravate de aceste obiceiuri (miopie sau strabism).

În final e vorba despre un echilibru pe care trebuie să-l găsim, pentru că sunt sigur că nu vom avea „puterea” de a renunța la tehnologie.

Găsiți lucruri intesante și pe canalul meu de youtube 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *