La adulți roțile lipsesc 😝 deși mulți și le doresc…
…iar la copiii trebuie eliminate cât mai rapid ca să se bucure de plimbări.
PS …public acest articol înainte de cel în care vorbesc despre cum am trecut deja la o altă mărime de bicicletă la ambii copii.
Am să fac așa… vă zic ce văd, apoi ce am descoperit și ce am reușit să pun în practică legat de renunțatul la roțile ajutătoare de la bicicletă. De acord? 😘
Ce văd în jurul meu?
Părinții au tendința de a cumpăra din impuls și în funcție de preț. Cu alte cuvinte dacă copilului îi place o bicicletă pe care a văzut-o, părintele, de cele mai multe ori, face cumpărătura. Sigur vine cu roțile ajutătoare la pachet.
Prețul joacă un rol foarte important, iar premisa de la care pornesc majoritatea părinților este
nu dau bani mulți, e prima bicicletă; sigur o strică și oricum are roțile ajutătoare de care trebuie să scape.
Uite așa am ajuns să văd biciclete mari, grosier construite, nepotrivite și, în final, abandonate de copil și mai apoi de părinte. În final există și riscul ca interesul pentru bicicletă să dispară și cine știe când să reapară.
Ce am descoperit?
Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. De cele mai multe ori preferințele copilului, prețul și lipsa de cunoștințe sau informații te fac să alegi rău sau prea puțin bine.
Prima bicicletă a Teei era cu coșuleț, roză, îți lua ochii, dar era grea ca naiba. În primă fază nu am băgat acest aspect în seamă, apoi când am început să o car pe scări …mi-a rupt spatele.
La început nu am băgat de seamă că era cu frână doar pe față, dar când Tea a început să prindă viteză și curaj am văzut altfel problema.
Cât am încercat să îi explic Teei cum stă treaba fără roțile ajutătoare, despre avantaje, dar nu mi-a ieșit. Nici la Radu nu am cine știe ce succes 🙁 a fost nevoie de o „intervenție externă”.
Mai sunt chestii care țin de fiabilitatea bicicletei, dar nu e cazul să dezvolt.
Am descoperit ceva trucuri despre cum aș putea să scap de roțile ajutătoare, DAR mai important am descoperit un om care să se ocupe de instruirea copilului – Geo.
Cum am reușit să scap de roțile ajutătoare?
În primul rând am ajuns să cumpăr o bicicletă potrivită pentru copiii mei.
Am înțeles că trebuie să aibă o anumită mărime a cadrului raportat la înălțimea lor.
Am înțeles că trebuie să aibă o greutate decentă, până în 10 kg!
Am înțeles că e bine să fie de calitate, pentru că ține altfel la frecuşuri și are o valoare bună la revânzare.
Am filmat ca să îmi rămână în minte
Am scris, mai demult, un articol plin cu sfaturi practice (nu le-a citit nimeni și eu care speram să fie un adevarat succes, demn de Hollywood)
O să ziceți că noi, ăștia mari, nu am avut nevoie de cineva să ne zică chestii despre mersul pe biclă. Eu aș zice – poate la voi – pentru că eu am avut nevoie de niște sfaturi.
Între timp am dat peste niște adulți care mî intrebau dacă la ei nu se pot pune roți ajutătoare.
Chiar și acum la maturitate sfaturile nu îmi prisosesc 🙂
Concluzii
Am văzut că primii pași constau în renunțarea la pedale și învățarea echilibrului. Tradus, a însemnat că în 4 ședințe, adică vreo 4 ore și puțin Tea a trecut de la roțile ajutătoare la tatiiiiiii ia uite cum merg eu!
De fapt primul pas ar fi achiziționarea unei biciclete fără pedale care ajută maxim la echilibru, curaj, dexteritate …
Dacă mergi din prima cu o bicicletă, atunci încearcă să scoți roțile ajutătoare înainte de prima tură și caută un om care are o școală în acest sens. Scapi de multe bătăi de cap, mai multe decât îți poți închipui.
Copii mei au prins curaj și acum sunt multe momente în care pot ieși cu ei la plimbare. Cu Tea mă pot încumeta la ture chiar de 20-25 de km și nu tocmai ușoare.
Cu Radu am folosit intens bicicleta fără pedale apoi s-a urcat singur și a plecat singur fără ajutorul meu. O combinație de noroc, cu lecții de la Geo și exemplu de la sora lui.
NU ÎȚI PIERDE RĂBDAREA!
CUMPĂRĂ CU CAP!
CAUTĂ UN PROFESOR DACĂ ȚIE NU ÎȚI REUȘEȘTE!
