- Păi înainte de toate am avut de noroc de adulți responsabili în jurul meu, de familie.
- În al doilea rând au avut răbdare adulții (tata) să îmi arate istoria în mod practic
- În al treilea rând cei 7 ani de acasă i-am învățat de la două femei care aveau școală bună în zona asta. Dacă mă cunoașteți puțin, știți că am dreptate.
Să le luăm puțin pe rând ca să fie totul clar.
1.
Acum, pe măsură ce mă apropii de 40 de ani, descopăr cât de importantantă este vorba aceea – dacă nu ai bătrâni, atunci mai bine cumpără-ți unii. Nu zic că sunt bătrân, zic doar că observ din ce în ce mai mult ce a însemnat să am o structură bună, dată de adulți responsabili.
Acei adulți despre care vă vorbesc au avut grijă să îmi arate ani buni la rând ce înseamnă cultura, istoria, sentimentul de a fi mândru, sentimentul de a fi român. Părinții mei și bunicii au căutat și au găsit cel mai bun mod de a mă învăța lucruri, de a-mi oferi lecții – călătoria.
Cred că am mai zis (dar repet pentru că îmi dau seama ce lecție bună de învățat este de aici) la 6 ani, tatăl meu a decis să mă ia în primul circuit. Pe vremea aceea, înainte de 89, un circuit era ceva deosebit, un fel de road trip din zilele noastre, și era implicată maxim familia. Tata se preocupa de organizarea până la cel mai mic detaliu a călătoriei, iar restul membrilor erau plimbați, învățați, distrați și încărcați cu lucruri pozitive.
Pentru mine, copil de 6 ani, să fiu plimbat și să mi se zugrăvească tablouri grandioase despre cum se întâmplau lucruri în vremuri de mult apuse era ceva senzațional. Trebuie să vă mai spun că tata desena hărți militare și de acolo cred că mi-am dezvoltat simțul spațiului și imaginația.
2. și 3.
Dar să nu divagez prea mult, cert este că tata a decis că e foarte important să înțeleg lucrurile, viața și istoria cu o plimbare prin „istorie”, pe la mănăstiri, prin Bucovina.
La vremea aceea habar nu avea ce e acela UNESCO, ce face el, dar învățam ce e acela patrimoniu, moștenire culturală și măreție.
Voi sări acum mulți ani și alte 5 circuite prin Moldova și alte zone ale țării, direct la 26 de ani, atunci când mi-am luat actuala soție și vă duc la Voroneț. Deja Mănăstirea cred că era în patrimoniul UNESCO, dar nu despre asta e vorba aici, ci despre faptul că acea curte era plină de grupuri de turiști, vreo 4 limbi diferite am identificat eu. Apoi am stat cred că vreo 30 de minute privind Capela Sixtină a Estului. Cumva tot ce îmi spusese tata mi-a venit în minte și am început să îi povestesc iubitei mele.
Mai sar puțin în timp până în 2018, când am fost în plimbare prin Israel și acolo erau câteva locuri unde ghidul era tare mândru de frescele pe care mi le arăta. Atunci am scos telefonul și i-am arătat cum arată frescele de pe mănăstrile noastre. Apoi, pentru că deja eram pornit să mă laud, am început să îi arăt și alte lucruri de pe la noi. După aproape 2 ore am reușit să mă opresc.
Concluzia?
Avem cu ce să ne lăudăm, avem ce să arătăm, avem istorie, cultură, ar trebui să fim mândri de toate acestea. Ar trebui să le arătăm copiilor noștri, ar trebui să ducem peste timp moștenirea pe care am primit-o de la cei de dinainte.
Istoria se repetă și MEREU trebuie să înveți din trecut și din istorie. Pentru un viitor liniștit.
Ce să zic… nu toate locurile pot deveni patrimoniu și să fie apărate și protejate în anii ce vin, așa că nu stați prea mult până vă luați copiii la plimbare prin țara noastră. Turcia și Grecia nu pleacă nicăieri 🙂
Ar trebui să vă mai zic de cei 7 ani de acasă, de o moștenire de la bunicile mele, dar cred că am să o fac altă dată și cu altă ocazie.
Mă bucur să anunț, pe această cale, că o familie va avea șansa să descopere frumusețile noastre din Bucovina. În urma concursului desfășurat de Bancpost, în cadrul campaniei „Țara ta, tradiția ta”, Felicia Bîrziloiu a câștigat un sejur în nordul Moldovei. Sunt sigur că această experiență va fi una de neuitat pentru copiii ei și o să contribuie la formarea lor în adulți iubitori de țară.
Și că tot am folosit termenul de formare, să nu uit să vă zic, că am avut ocazia să asist la o lecție deschisă și o serie de ateliere în cadrul acestei campanii. Diferit de altele, și asta mi-a placut tare, a fost că dincolo de vorbe și poze, a fost și o experiență palpabilă. Copiii apreciează asta. Să nu credeți așadar că a fost din ciclul… stai la școală și își este prezentată o poveste despre locuri unde nu ai fost și poate ai citit doar. Tu vrei să scapi de o oră de clasă și pare un bun prilej. DOAR CĂ 🙂 aici a fost cazul de mult mai mult. Elevii au participat (am fost la Școala Gimnazială Elena Văcărescu) activ:
- au folosit roata olarului
- au descoperit litografia
- au vazut cum lucrează un fierar
…au avut o trimitere directă și imediată după ce au văzut o serie de imagini și au ascultat o serie de povești.
NU știu ce au spus părinților când au ajuns acasă, dar știu că eu mi-am pus tatăl să mă ajute să pun la punct un itinerariu pentru vara anului viitor prin Moldova cu Tea și Radu.
post scriptum 🙂
În poza de deschidere (o moștenire pentru copiii mei) eram eu cu băiatul prietenilor tatălui meu în Iași. Eram în parcul Copou, unde tata tocmai îmi arătase teiul lui Eminescu și urma să mergem spre Neamț. Pe vremea aceea nu erau fiare și alte proptele în jurul teiului.
#bancpostpentrueducatie
