Regula de aur a organizării presupune să atribuim locuri-casă pentru fiecare obiect pe care îl deținem. Când copiii sunt încă mici, sarcina ne revine nouă, părinților. Pe măsură ce cresc și învață forme, culori, litere și cifre, e recomandat să le dăm libertatea de a alege cum își depozitează lucrurile. Toate acestea ți le spun din postura de specialist în soluții de organizare, dar și de mamă.

Camerele copiilor se organizează la fel ca orice alt spațiu din locuință, doar că dacă ne dorim că cel mic sau cea mică să se implice, trebuie să gândim sisteme adaptate puterii lor de înțelegere, dar și înălțimii și forței acestora. Dacă îi pretindem unui preșcolar să își pună cărțile la loc într-o bibliotecă de 2 m înălțime, vom eșua din start. 

De reținut:

Chiar dacă ți-ai implicat copilul în procesul de amenajare al camerei sale și știe exact care sunt locurile-casă pentru obiectele ce îi aparțin, nu te aștepta să se organizeze la fel ca un adult. El va avea modul și ritmul său de implementare a soluțiilor deprinse alături de tine.

Organizarea este o aptitudine de viață ce poate fi deprinsă de absolut oricine, în orice moment al vieții. Prin urmare chiar și de copii care nu au împlinit doi ani. Îți las mai jos recomandările mele:

  • Puterea exemplului. 

    Dacă tu ca părinte ești organizat, copilul va deprinde în mod firesc diferite tehnici de ordonare și depozitare a lucrurilor pe care le deține. Lasă-l să observe ce faci cu fiecare obiect din casă și mai ales ce faci cu ale sale. Inevitabil va reține cel puțin o parte din aceste asocieri.

  • Repetiția este mama învățăturii.

    Când strângi jucăriile, ține-ți copilul în preajmă și fă-l să perceapă întregul proces ca pe unul distractiv. A fost amuzant să scoatem cuburile și să construim cu ele. Acum hai să vedem cine este primul care le pune la loc. Și așa în fiecare zi până când va deveni firesc pentru el sau ea să fac asta și singur(ă). Nu uita să îl/o feliciți de fiecare dată!

  • Stimulare prin culoare.

    Deoarece culorile sunt printre primele repere la care răspund cei mici, le va fi ușor să asocieze acțiuni sau locuri cu ele. Spre exemplu, cutia verde este pentru mașinuțe, iar cea mov pentru jucării din pluș.

  • Mărimile.

    Un alt reper pe care și-l iau ușor copiii sunt dimensiunile. Așa îi putem învăța că în cutia mică ținem cuburile, în cea mijlocie cărțile cu povești, iar în cea mare ursuleții. Altfel spus triază pe categorii.

  • Repere vizuale.

    În perioada în care copilul nu știe să citească, îl putem ajuta să se orienteze cu poze și desene. În sertarul pe care are lipită o fotografie cu pantaloni va ști exact ce găsește dacă îl deschide. Sau pe cutia pe care are o mașină. Reperele vizuale sunt și pe placul copiilor mai mari. Un organizator cu rafturi pe care este desenat sau scris conținutul, îi va ajuta să își aleagă singuri hainele. De multe ori, cei mici refuză să se îmbrace pentru că asociază procesul cu ceva mult prea complicat. Alteori doar le place să se răsfețe și să se joace. ☺

  • Creează rutine.

    După cum spuneam, prin joc omul mic deprinde mai ușor anumite tehnici de organizare. Totuși, pe măsură ce crește, unele activități nu i se mai par la fel de distractive pentru că se obișnuiește cu ele. Deci devin rutină. O variantă ar fi ca, în programul zilnic, copil să știe că după masă farfuria trebuie dusă în chiuvetă, iar înainte de culcare jucăriile trebuie strânse în cutii (asocierea obiectului cu locul-casă). Sau orice alte acțiuni pe care doriți să le facă periodic. Așa cum părinții se îngrijesc ca el să aibă mâncare și haine curate, copil trebuie să înțeleagă că la rândul său are o serie de responsabilități față de familia sa (exp.: păstrarea casei în ordine este o responsabilitate comună, păstrarea hainelor și a jucăriilor ordonate este o responsabilitate individuală).

  • Scalarea.

    Un copil va învăța mai ușor locul diferitelor obiecte cu care interacționează dacă acestea sunt la nivelul lui. Prin urmare, lucrurile cele mai utilizate vor sta mereu în spații ce îi sunt accesibile, la care poate ajunge cu mână și pe care le poate deschide și închide singur. Obiectele pe care le folosește mai rar sau la care nu vrem să aibă acces le punem pe rafturi, în dulapuri sau în cutii.

În concluzie, dacă vrei să îți înveți copilul să fie organizat încă de mic, îți recomand să începi devreme și să păstrezi totul cât mai simplu și mai distractiv. E mai ușor așa decât să fii nevoit(ă) să îl dezveți de obiceiuri greșite prinse din zbor de altundeva decât din familie.

Mai am pentru tine câteva trucuri ce îți pot face viața mai ușoară când organizezi rafturile cu haine ale familiei. Se numesc Regula lui U și Regula lui L.

Despre soluții de organizare, idei pentru casă și gradină și sustenabilitate poți citi și pe blogul meu, dianamihaila.ro.

Citește și →  primele 3 luni de sarcină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *