M-am trezit la ora 9!!! e vacanță!!!

Nu știu când am mai reușit să dorm până la ora asta. Și acum aș putea să mă opresc din scris pentru că mulți dintre cei care citesc și au copii probabil se gândesc la ora 9 și la cum este să te trezești atunci. Să nu mai zic că dorm de la 23:15 :))

Apoi a fost pe fast forward îmbrăcatul, făcutul bagajelor și coborâtul la masă. Tristețea Teei a fost azi că nu mai era griș cu lapte, dar m-am descurcat de o porție. Apoi …Radu care e prieten cu toată lumea, mai puțin cu o femeie de care fuge de mâncă pământul a făcut specatcol de alergare printre scaune la masă. Ea vrea mereu să îl iubească și să-l drăgălească și el fuge și țipă :)) Din fericire la ora 9:50 nu mai sunt oameni la masă, așa că nu am avut pe cine deranja.

Apoi ….apă, soare (cu moderație) și joacă (din plin).

Citește și →  unii bărbați sunt problema

În pauza de somn a copiilor, noi adulții am evadat iar, din nou, și am revenit fix când s-au trezit, așa încât pentru ei nu a fost nicio problemă. Noi ne-am făcut plăcerile.

În general a fost o zi în care am redus mult din activitățile în apă pentru că la un anumit nivel am început să obosim tare.

Eu zic acum că am redus, deși spre seară am stat cu toții în piscină și ne-am bătut cu apă cred că vreo oră.

Nu se poate vacanță fără înghețată! Corect? Cu o seară înainte am descoperit un italiono vero care are un chioșc cu înghețată în centrul stațiunii. Ca să îl pot scoate pe Radu din apă l-am invitat la plimbare, la nuferi. Cum am ieșit din pădure (aleea sărutului) a spus brusc că el vrea îngheațtă de pepene și a mărit pasul. Cu alte cuvinte 4 adulți și 3 copii s-au așezat la coadă. A gustat puțin din înghețata cumpărată pentru el apoi l-a luat pe naș de mână și a plecat după porumb fiert. Îmi place la Răducu că știe ce vrea.

Citește și →  rețetă pentru toată familia

Pentru că vacanță și pentru că ne-am distrat tare am uitat să ne uităm la ceas și asta a însemnat că am ajuns în cameră abia la ora 22!!! Am fost eficient …în 10 min copiii erau schimbați, spălați pe dinți și în pat. În 5 min dormeau duși.

PS1 ieri m-am jucat cu un aparat de la fuji care scoate poze pe hartie imediat ce le faci. Conceptul nu este nou, dar pentru mine a fost senzațional să mă joc și să am rezulatul așa de repede în mână. Azi trebuie să caut film 🙂

PS2 e publicat abia acum pentru că aseară am servit un vin rose foarte bun.

PS3 eram pregătit să ies la alergat la ora 6, dar am adormit după ora 2. Credeți că am alergat? Vă spun în jurnalul zilei a 6-a, aoleu ….e vorba de ziua nr. 5 …ce bun a fsot acel rose.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *