…o taie fără să stea pe gânduri. Pentru Radu fie hârtie, carton, pungi, pahare de plastic sau carton, cărți sau reviste vechi …totul e bun de tăiat.
Se așează tacticos, în fund, în mijlocul camerei apoi ne întreabă dacă poate să taie și taie. Ne arată ce vrea să „sacrifice” și după ce obține „aprobarea” trece la treabă.
E foarte tacticos și în timp ce taie și șoptește ușor că trebuie să fie atent să nu se taie sau ceva ce doar el înțelege.
Prima dată când a luat hotărât cuțitul că el vrea să taie carnea mi-a stat puțin inima. E drept că șansele să face ceva rău erau destul de mici, dar hotărârea/determinarea lui a fost într-un mare fel. După asta foarfeca a venit cu mult mai ușor.
De la cuțit la foarfecă e doar un pas și l-a făcut relaxat. S-a ridicat din mijlocul camerei și a plecat către locul unde a vazut că ținem foarfecele. A deschis sertarul s-a uitat către noi și ne-a anunțat că ia foarfeaca pentru că vrea să taie hârtie.
Am auzit de nenumărate ori că NU trebuie să lași copilul să pună mâna pe cuțit, foarfecă, priză. NU am ascultat la așa ceva și am preferat să supraveghez curiozitatea copilului meu. (ați zis deja că suntem iresponsabili?)
Pentru că nu am fost pe capul lui nu a dorit să bage degetele sau diverse în găurile prizei, nu a căutat să facă chestii care aparent nu îi erau permise. A fost prea curios să facă asta fără să obțină și informații suplimentare a vrut mereu să întrebe ce și cum.
Mă refer în special la Radu pentru că Tea nu a avut astfel de interse. Tea a fost și este pe lipit – totul, orice, oriunde.
Îmi aduc aminte de momentul în care a luat foarfeca (la Radu mă refer) și erau bunicii pe acolo și alți oameni și, atunci, am văzut cum ies ochii din orbită de uimire/frică/speriat/teamă/panică/blocaj … Faptul că noi nu am reacționat așa cum se așteptau a dus înșiruirea de mai devreme la puterea a doua :))
Tare a mai fost momentul în care ne-am întâlnit cu o familie cu copii mai mari ca Radu și care încă nu știau de foarfecă, cuțit de bucătărie sau lucru cu ștecherul. Este un alt moment în care șocul lor m-a șocat pe mine.
De curând am observat că la creșă le-au introdus un program de activități pe zile. Are o bucată despre, să zicem, lucru manual și este viața lui. Descoper că și intratul în biserici (nu contează confesiunea) pare de un maxim interes (dar despre asta mia încolo după ce mă lămuresc mai bine).
….
L-am întrebat de ce o face și îmi zâmbește frumos și revine la activitatea lui.
Când termină lasă totul și trece la altceva sau cere aspiratorul. NU îl interesează să facă ceva cu ce taie, doar să taie carton, hârtie, plastic …
Noroc că întreabă și nu ajunge să distrugă ce nu trebuie. E bine și pentru mine pentru că îmi înving fricile.
Merci Radu
Merci Tea
