Opera Comică pentru Copii este GENIALĂ și nu înțeleg de ce mi-a luat atât de mult să înțeleg asta
singura alinare este că am vorbit unor părinți din ‘bula mea’ și am descoperit că nici ei nu ajunseseră până acum acolo.
ACUM ESTE ȘI O APLICAȚIE DEDICATĂ https://app.operacomica.ro cu abonamente dedicate și posiblitatea de a viziona TOT.
Mi-au trebuit prea mulți ani sa descopăr Opera Comică pentru Copii. Nu știu ce a fost in capul meu de am “rezistat” atât. Bine că am fost ‘învins’.
De fapt este un cuvant care începe cu P și se termina cu T adică p***t și care descrie starea de fapt în legătură cu rezistența mea.
Bine ca mi-a trecut intr-un final :))
Stau acum și mă minunez de reușita Doamnei Felicia Filip. Am fost două wekenduri la rând la spectacole și pare că resursele acestui loc sunt extrem de ample și îndestulătaore pentru multe tipuri de pretenții ale părinților și ale copiilor.
Am zis special de părinți prima dată pentru că suntem atât de pretențioși și prețioși de n-ai văzut.
Ce poți face la Opera Comică pentru Copii?
Dacă te uiți la meniul de pe site afli simplu că ai de unde alege, doar să nu vrei să faci asta.
Deci ce vârstă are copilul tău?
E adevărat că este specificat că de la 3 ani copii pot fi prezenți dar la Erus și Valea Recunștinței am stat lângă o mamă cu un copil de vreo 2 ani și puțin. NU era un caz singular, iar luminile, cântecul, povestea au ținut copiii și părinții pe scaun nemișcați până la final.
Deci ce a realizat Doaman Felicia Filip cu Opera Comică pentru Copiii? Imaginea este următoarea …o sală plină la o opera pentru copii, operă …accentuez cuvântul pentru că sțiu mulți adulți care nu au fost în viața lor la operă. Să fiu și mai clar – copii de la 3-4 ani care stau fascinați să vadă o poveste cântată, o poveste pe care au văzut-o în varianta Disney de 100000000 ori.
Decorul senzațional și folosirea unor efecte video pe pereții laterali și titraje deasupra secenei pentru a înțelege ce se cânta și interacțiune în câteva momente între actori și public. Asta vedeam eu, adultul care nu știa unde să se uite mai repede – la reacțiile copiilor despre ce văd, reacțiile Doamnei Felicia Filip care era mândră de prestația celor de pe scenă, mulțimea de copii care au stat 90 de minute pe scaun prinși de ce se petrecea pe scenă.
P***T
….mare de tot :))
E bine că m-am deșteptat și pot să vă spun cum a fost la premiera Cenușăresei și despre cât este de senzațional cum stă Radu lemn. Tea se uită pe scenă, mestecă un șnur de la un mărțisor și citește titrajul din când în când. Este atât de fascinat de nu îmi revin.
Opera Comică pentru Copii este obligată acum să se reinventeze din cauza coronavirusului.