Cel mai urât lucru la care mă pot gândi (făcut cu bună știință) este să „pui împreună” copiii și țigările.

NIMIC nu îmi pare mai urât decât hainele unui copil care miros a tutun, care miros precum a stat o noapte în bar cu băieții. Poate nu știați, sau nu ați realizat până acum, dar faptul că fumați afară, la serviciu, în bucătărie, pe balcon, în mașină …NU ÎNSEAMNĂ că bebe e ferit. Substanțele pe care le inhalați voi …le va inhala și bebe în momentul în care îl luați în brațe, adică FUMEAZĂ ȘI EL …E FUMĂTOR PASIV, ÎI STRICAȚI SĂNĂTATEA. Dacă voi aveți nevoie de nicotină nu înseamnă că și bebe are nevoie.

Toată supărarea mea a explodat în momentul în care am văzut două femei care stăteau pe o bancă, ambele fumau și aveau între ele un bebeluș. Nici una nu se sinchisea în ce direcție o ia fumul de țigară, pentru că se gandeau ele că sunt afară …deci nu au cum să deranjeze.

Citește și →  romantism, intimitate? mai există? cum? - TAȚI ÎN AER

Dacă vă faceți că nu înțelegeți sau chiar nu înțelegeți vă dau cel mai simplu exemplu …stați în spatele unei mașini diesel pe timp de vară sau în trafic, mai mult de 5 minute. Ce se va întâmpla …O SĂ VĂ DERANJEZE și veți încerca să schimbați ceva, să plecați, să vă acoperiți nasul să dați aerul din mașină pe recirculare …nu vă place. Păi la fel e și pentru bebe, doar că el nu se plânge, nu protestează, nu înțelege că este expus la rău, deci va inhala liniștit fumnul de la țigările voastre.

Copiii nu înțeleg de ce adulți folosesc țigările și cred că unii adulți nu înțeleg nici ei, doar că viciul este mai puternic decât ei și nu pot renunța, chiar dacă realizează că nu e bine pentru ei sau pentru cei din jurul lor. Mai rău este când nu realizează că fac rău celor din jur, e trist, pentru că pur și simplu nu văd unde e problema.

Citește și →  m-a rezolvat Radu cu toată imunitatea :( mea de maratonist

Dacă ar fi să mă gândesc la soluții, dincolo de a renunța la țigări (fie ele și electronice), după fiecare țigară, atunci când ești lângă bebe sau urmează să fi lângă el …trebuie să te speli bine pe mâini, să îți schimbi hainele (măcar bluza), să îți umezești părul – pentru că toate substanțele intră în țesătură, se așează peste tot, intră peste tot și FAC RĂU.

Dacă nu vă pasă de voi …ar trebui să vă pese de bebe!

PS 1 – nu vreau să fiu lupul moralist, mai ales că am fost și eu fumător, doar că prin natura serviciului hainele în care fumam intrau la spalat când ajungeam acasă și fumam doar în weekd-uri (nu e scuză). ACUM NU MAI FUMEZ.

PS 2- nu e ok nici când fumați la locul de joacă, chiar dacă sunteți într-o margine, vă garantez fumul tot va ajunge la cineva la care nu ar trebui să ajungă.

Citește și →  relaţia dintre fraţi

PS 3 – nici nu vreau să mă apuc să vorbesc de mamele care fumează în timpul sarcinii sau atunci când alăptează …e cel mai groznic film de groază.

PS 4 – și cu băutura e la fel de rău, poate mai rău, pentru că de multe ori alcoolul duce de cele mai multe ori și la violență.

PS 5 – știu că nu am să rezolv nimic :(, dar trebuia să mă descarc cumva

Un comentariu pe “copiii, țigările, fumatul, sarcina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *