Eu acum nu judec (deşi sunt ferm convins că se va înţelege altceva) doar vă spun ce văd în jur. Şi văd mame (părinți) care consideră că a face un copil este o altă bifă pe care o au de făcut în condica vieţii lor „perfecte”. Văd cum la nici 3 luni, se întorc la serviciu, iar copilul ajunge în grija …bonei, bunicii, soacrei, creşei sau mai ştiu eu ce combinaţie. Apoi, acel copil ajunge să aibă tot felul de probleme legate de greutate, de comportament, de ataşament. Acel copil vede puţin sau deloc laptele mamei (ca să nu se strice silueta sau pentru că stresul de a se întoarce la muncă a oprit de tot lactaţia), îşi vede părinţii (dacă e vorba de un cuplu de carieră, comportamentul este similar la ambii părinţi) în weekend sau în concediu.
Mă gândesc cu groază la momentele alea în care el vrea la mama sau la tata şi în loc primeşte o suzetă, biberon sau jucărie şi „mama e la serviciu, dar vine imediat la tine şi îţi aduce o jucărie”. De aici e doar un pas pentru un comportament de genul „totul mi se cuvine” sau „e al meu”.
Am întâlnit situaţii în care concediul se împarte în concediul lui şi concediul părinţilor. În concediul copilului totul abundă; cel mic are parte de tot răsfaţul din lume sau mai colovial spus i se fac toate mendrele. Şi atunci este evident că la întoarcere vrea orice jucărie din magazin, vrea orice gadget, vrea …
Concediul părinţilor este necesar pentru că vor să se deconceteze de la „carieră” într-un loc exotic unde să îşi facă şi ei toate poftele. DOAR că telefonul, mailul, mesajele, reţele de socializare sunt prea prezente şi timpul alocat copilului sau partenerului este puţin, insuficient … DAR trebuie să ţinem legătura cu munca, pentru că cariera (cacofonie intenţionată) e mai importantă decât orice, la fel şi pozele cu cel mic care trebuie să primească like-uri.
Ce să mai spun …doar că îmi pare rău pentru copil, îmi pare şi mai rău că acea mamă sau tată sunt doar cu numele în viaţa celui mic, îmi pare rău că ei ajung să fie „ştiri triste în jurnalul de la ora 17”, îmi pare rău că eu pot scrie despre aşa ceva, îmi pare rău că sunt mulţi copii care ajung să reproşeze părinţilor că nu le-au fost alături.
Mi-a plăcut o concluzie a unei colege care nu e mamă, care are o carieră, dar care consideră că a avea un copil este o reponsabilitate pe care trebuie să ţi-o asumi până la capăt – atunci când vrei şi carieră şi copil e ca şi cum [pullquote]„ai juca un joc pe care nu îl câştigă NIMENI”[/pullquote].
PS am întâlnit şi excepţii …slavă Cerului
UPDATE (de la cititori)
Maria Adam zice – „Mai exista si categoria mamelor care decid sa se intoarca repede la job pentru ca li se pare mai usor asa, sa stai acasa sa cresti copii numai concediu nu este…propun modificarea generica „concediu crestere copil” in altceva care sa corespunda cu realitatea …”
Cristina Török zice – „Stai si te gandesti…. ce primeaza in viata? Si pe cat timp? Pui in balanta toate variantele si alegi… eu am ales sa fiu mama. Am lasat in spate un post de manager impreuna cu o echipa frumoasa pt copilul meu. Am vrut sa-l vad cum creste. Mi-a placut sentimentul si apoi au urmat si fratiorii. Sunt 3 baietei. Cariera mea este scrisa acum, sunt managerul copiilor mei. Bafta in alegerea deciziei corecte tuturor parintilor!!!!”