Cum ziceam …a fost babyboom și a fost exact în momentul potrivit pentru mine de tată de fată cu normă întreagă și viitor tată de băiat. Cu alte cuvinte pentru fiecare dintre ei aveam ceva de căutat, de verificat, de încercat, de (re)descoperit.
Aveam de căutat lucruri care îmi vor fi din nou necesare …loc de naștere, recoltare celule stem, prosoape, biberoane și alte chestiuni pentru depozitat mâncare și lichide, sterilizatoare, filtre de aer, cărucior, mobilier, hăinuțe etc.
Aveam de verificat și comparat oferte de la maternități pentru pachete de naștere, pentru recoltare de celule stem. Trebuia să trag/împing/compar diverse cărucioare sau diverse piese de mobilier.
Aveam de încercat tot ce îmi părea nou, tot ce am ajuns să descopăr de când am început să scriu aici și nu era pe „vremea mea”.
Mi-a plăcut pentru că era organizat, adică existau căprării și asta făcea totul mult mai ușor pentru vizitatori. Mi-a plăcut pentru că a fost aerisit și nu mă loveam spate în spate cu cineva care se uita la același lucru sau care era la standul vecin. Mi-a plăcut că am găsit oferte acolo unde eram direct interesat, adică legate de naștere și de recoltarea și depozitarea celulelor stem.
De fapt mi-a (ne-a) plăcut așa de tare încât am revenit a doua zi pentru a semna un contract cu una dintre maternitățile prezente la târg, mi-am luat cărucior pentru bebe (vine articol pe larg saptamâna asta), am luat mici chestii simpatice pentru fiică-mea (și despre asta articol săptămâna viitoare), mi-am luat diverse pentru mașină și urmează să iau și pentru casă (vine articol și despre asta).
A fost un târg care a venit exact la momentul potrivit pentru nevoile mele, ale familiei mele.