Acum ceva vreme primeam un mail legat de un interviu despre tatăîncepător. Nimic special până aici pentru că am mai avut norocul să am astfel de ocazii. Doar că de data asta era vorba despre cineva din Franța. Cum eu nu știu să vorbesc limba lui Napoleon, sau cum glumesc eu „știu doar să sărut franțuzește” trebuie să recunosc că a fost o reală surpriză. Interesul, bănuiesc eu, l-am stârnit după ce am devenit mai activ, am fost numit și printre cei 20 cei mai influenți bloogeri în ale parentigului din România (revista BIZ zice asta) și am fost prezent și pe la câteva competiții cu vizibilitate internațională.
Ce mai tura-vura iată cea am fost întrebat și uite ce am răspuns 🙂
Pentru cine știu și vrea să citească varianta în franceză este invitatul meu. Pentru restul … luați de citiți 🙂
Daniel își asumă rolul, cu bucurie : a fi tată, în România, e înainte de toate o descoperire personală, care merită împărtășită și celorlalți, în versiune masculină. Prezentatorul de televiziune Daniel Osmanovici știe să spună ce-nseamnă să faci 11 ore cu un bebe în avion sau cum se face un masaj unui nou născut: și tăticii au ce povesti, mamele o fac deja legitim de multă vreme.Tocmai pentru că în România lipseau sfaturile venite de la tați pentru tați, Daniel a creat blogul « Tată începător” în 2014. Portretul tonic al unui tată care nu se sfiește să debuteze în rolul de părinte, la infinit.
Cine ești tu? (în cîteva cuvinte) Unde locuiești? Care e meseria ta ? cîți copii ai ?
Sunt din București. În viața de zi cu zi sunt tatăl a doi copii, unul de 3 luni și jumătate, un baiețel, și o fetiță de 4 ani și jumătate. În afara acestei vieți sunt prezentator al jurnalelor de weekend ale Antenei 1. Asta înseamnă că 5 zile sunt dedicat total copiilor mei, în timp ce sâmbăta și duminica sunt și al telespecatorilor
Cum și când ( în ce an) ți-a venit ideea acestui blog ? De ce ai ales acest nume pentru blogul tău ?
Ideea acestui blog am avut-o la puțin timp dupa ce s-a născut fetița mea, acum vreo 3 ani, dar din motive independente de mine am reușit abia în 2014. Am căutat mult un nume potrivit …dar am realizat că fiecare zi, fiecare gest și lucru pe care îl spune fetița mea este nou …și asta e în fiecare zi, zi de zi …adică eram mereu pus în poziția de a fi începător. De aici mi-a părut firesc să mă numesc #tatainceaptor
În ce mod scrii pe blog : în ce moment al zilei, unde, ce anume te inspiră ?
Nu am o regulă în a scrie undeva sau cumva. Scriu în orice moment îmi vine o idee …atunci când bebe mă trezește în miez de noapte, când sunt în drum spre muncă sau după ce am terminat o alergare prin parc. Peste tot mă întâlnesc cu mamici și copii, cu bunici și nepoți, iar ai mei copii sunt o sursă nesecată de inspirație. Încerc să scriu de doua-trei ori pe săptămână …încerc
Care sunt subiectele pe care le dezvolți pe blogul tău ? ce stil ai ales ?
Tot ce este pe blog reprezintă o experiență personală, foarte personală, deci stilul este personal, este ca și cum aș vorbi față în față cu persoana căreia mă adresez. Subiectele sunt cele de zi cu zi. Cum m-am comportat atunci când am fost însărcinat, cum am reacționat când a trebuit să ieșim afară sau atunci când a vrut de mancare și …ce lucruri mi-au părut că mi-au făcut viața mai ușoară, adică recomandări.
Care e relația cu abonații tăi, cu cei care te citesc ? comunicați pe rețelele sociale ?
Am observat, și mă bucură asta, că stilul meu a atras atenția. Totul pornește de la rețele de socializare, așa că oricine dorește, mă poate găsi pe Instagram, Facebook, twitter, likedin, google+. E drept că și faptul că sunt o persoană publică ajuta mult blogului meu și relației cu cititorii.
Cum arată în opinia ta blogosfera părinților din România ? Ce fel de comunitate sunteți ?
E o comunitate interesantă, domniată de mămici, care sunt forte verbale …iar tăticii își fac cu greu loc. E vorba de o societate în care femeile s-au ocupat de copii, iar bărbații au adus banii acasă, de aici și muțimea de mămici blogger și doar câțiva tați bloggeri. Dar lucrurile de schimbă. Oricum mămicile ne acceptă și ne lasă să ne spunem părerea.
Blogurile au contribuit la evoluția sau la schimbarea anumitor aspecte în societatea din România în ceea ce privește mamele ?
Acum câțiva ani tații erau ca și inexistenți, nu erau lăsați să facă nimic sau aproape nimic, iar implicarea lor era văzută ca fiind ciudată și nefirească. Acum lucrurile arată altfel, bloggerii și mediul virtual au schimbat încet, dar sigur, lucrurile, pentru că acum tații sunt din ce în ce mai prezenți, iar mamele din ce în ce mai dispuse să asculte sfaturile sau părerile tăticilor.
Poți cita 6 bloguri de mame sau tați pe care le preferi ? De ce le preferi ?
Prefer siteurile care sunt asemănătoare ca stil …ar fi : printesa urbana, suntmamica, taticool, daddycool, meseria de parinte, cel mai bun tata
Urmărești și bloguri din alte țări ?
Sunt câteva siteuri pe care le urmăresc …cel mai practic este flipboard.com, un loc unde îți poți crea fluxurile specifice, poți obține tot ce vrei în cel mai simplu mod.
Care e țara care te face « să visezi » în materie de parentalitate ? Ți-ai format obiceiuri de mama/de tată sau ai preluat lucruri interesante inspirîndu-te din alte țări ?
Am avut norocul și ocazia să vizitez destule țării și am avut ocazia să văd relația parinți -copil. Mi-a plăcut ce am văzut în Italia, Spania și America. Nu știu dacă aceste țări au rețeta perfectă, dar de la ei avem cu siguranță multe lucruri de învățat, în special cum să ne relaxăm. Oricum în ceea ce mă privește, ce fac și cum fac vine din interior, cred că m-am născut să fiu tată, unul dedicat, pentru că e un lucru pe care mi l-am dorit foarte tare și care îmi place farte mult și care mă face să fiu foarte mândru.
Ce proiecte ai pentru blogul tău ?
Îmi doresc să transmit din relaxarea mea și celor care mă citesc. Îmi doresc ca mamele să fie dispuse să îi lase și pe tatici să fie parte din viața copilului și îmi place să cred că am puterea să pun umărul la această schimbare cu Tata Incepator mai ales că multe siteuri ale mămicilor mă vor partener.
[pullquote]Daniel își asumă rolul, cu bucurie : a fi tată, în România, e înainte de toate o descoperire personală, care merită împărtășită și celorlalți, în versiune masculină.[/pullquote]
Sursă: Bucureșteanul Daniel, Tata Incepator, profesionist pe ecran și tată veșnic debutant