• Auzi dragă, ale meu are 10 luni şi nu vrea deloc să meargă, nu se ridică în picioare!
  • Ştiu dragă cum te simţi, toţi copii din parc mergeau, iar eu trebuia să mă chinui cu un ham să o duc pe a mea de colo colo
  • La mine sper să nu fie cazul, tacsu’ i-a luat un premergător şi acum deja a început să se obişnuiască cu mersul, ăla micul e prin toată casa

Recunoaşteţi dialogul sau parte din el? Eu unul l-am auzit şi l-am văzut pus în practică de multe ori. Până să merg cu Radu la kinetoterapie (nu …nu are nimic copilul meu) am făcut şi eu parte din părinţii care îşi ţineau copii suspendaţi de mânuţe pentru a merge de colo colo. Schimbarea a venit după ce mi-a de gândit faptul că Radu a trecut de stat în fund direct la stat în picioare şi poate că nu era nicio problemă doar că atunci când se împiedica şi cadea o făcea tare urât. NU ştia să cadă. NU avea nicio intenţie de a pune mâna pentru a se proteja.

Citește și →  de la ce vârstă mergem cu copilul la optometrist sau oftalmolog

Am căutat, am citit, m-am infirmat şi am acţionat. Acum bebe ştie să cadă, să se ridice, să se aplece, se se urce, să cadă.

Ca de multe alte ori şi când vine vorba de mers, părinţii trebuie dezvăţaţi de obiceiuri rele şi învăţaţi obiceiuri bune. E cel mai greu lucru, pentru că nu există răbdare şi credem că acţinile noastre sunt fireşti şi ajută.

Am un interviu clar despre când? cum? de ce? ce trebuie făcut? cum ne schimbăm pe noi ca să îl ajutăm pe cel mic? …sau citiţi mai deaprte 🙂

Deci când se ridice bebe în picioare?

În jurul vârstei de 8-10 luni copii încep să se agaţe de diferite obiecte de mobilier şi să se ridice în picioare.

Este ideal ca până în acest moment al dezvoltării neuromotorii ei să fi „achiziţionat” deja deplasarea în „4 labe”, având astfel libertate de mişcare.

Etapele pe care le parcurge copilul în mod natural de când se ridică în picioare şi până începe să meargă independent sunt următoarele:

  1. Copilul se ridică cu sprijin, ţinându-se de diferite suprafeţe de sprijin;
  2. Începe să se deplaseze prin lateral cu sprijin;
  3. Reuşeşte să stea singur în picioare pentru câteva secunde;
  4. Face 1-2 paşi pe distanţe scurte, de obicei între două suprafeţe de sprijin alăturate;
  5. Începe să meargă pe distanţe lungi;
  6. Consolidează echilibrul în mers, trecând cu usurinţă peste obstacole.
Citește și →  diversificarea şi recipientele adecvate

Este indicat ca în această perioadă părinţi să aibă răbdare, să nu se lase pacăliţi de avântul bebeluşilor şi să reziste tentaţiei de a-i lua de mâini pentru a-i „ajuta să meargă”. Copiii care sunt ţinuţi de mânuţe pot începe să meargă mai târziu pentru că de multe ori se întâmplă ca aceştia să dezvolte o dependenţă de sprijin ce va duce la o întârziere a mersului independent.

De altfel nu este indicat nici un mijloc ajutător – premergatorul sau antemergatorul – de multe ori fiind în detrimentul copilului, ele facilitând adesea un mers incorect.

O jucărie foarte utilă în această etapă de dezvoltare este măsuţa de activităţi. Ea este la înălţimea porivită pentru ca cel mic să se prindă şi să se ridice în picioare şi datorită jucăriilor dispuse de jur împrejur stimuleaza copilul să facă primii paşi în lateral.

https://youtu.be/7-phJNR46wU

Un alt joc potrivit acestei categorii de dezvoltare este posturarea copilului cu spatele la perete. Aici el se acomodeaza cu lipsa sprijinului inaite si poate fi stimulat sa faca primii pasi.

Citește și →  ce e un nebulizator? cum funcționează? e bun?

Urmează o serie de articole cu ajutorul celor de la kinetobebe cărora le mulţumesc de ajutor şi implicare.

16 comentarii pe “când se ridică un copil în picioare?

  1. Ela spune:

    Buna Daniel!
    Si eu am un copil de 1 an si o luna.am aceasi situatie.nu a mers dea busilea deloc,face pasi singur de la mine la tati dar inca nu se ridica singur de jos.nu stiu cum sa fac si ce anume sa fac sa se ridice singur.
    Prin sedintele de kineto se poate rezolva? La voi s‐a rezolvat repede prin aceste sedinte? Cum sa procedez.
    Imi cer scuze pt deranj dar am vazut ca ati avut aceeasi situatie.
    O zi buna!multumesc!

    • Daniel Osmanovici spune:

      Buna …articolul a fost scris cu ajutorul celor de la KinetoBebe. Am fost acolo cu cel mic și după câteva ședințe am rezolvat aceasta situație. Îți recomand sa iei legătura cu ei sau cu oricine oferă ședința de kineto pentru copii. Din câte știu la KinetoBebe prima ședința, de evaluare, era gratuită. Mulțumesc pentru ca citești și comentariu

  2. Alexandra spune:

    Buna, am un bebe de 10 luni si 3 saptamani care se deplaseaza stand in sezut, nu de-a busilea, nu in picioare…ideea e ca are 12,5 kg ( fara nici o problema medicala), cand incerc sa o pun sa stea in picioare plange, in schimb are o masinuta pe care o pun si merge singura fara nici un ajutor. Intrebarea mea este, ai mai vazut/auzit de copii care se deplaseaza stand in sezut?

    • Alexandra spune:

      Mai doresc sa adaug faptul ca daca este pe burta se ridica in patru labe, si apoi in genunghi, si de multe ori sta in genunghi nesustinuta

      • Daniel Osmanovici spune:

        Nu am mai auzit de un asa comportament :), dar nu sunt specialist, asa ca am o cunoaștere limitată. Este evident ca soluția copilului de a se deplasa este diferită si poti face ce am facut si eu …am mers la o evaluare la un kineto terapeut tocmai ca sa înțeleg din partea unei specialist ce se petrece si ce pot face eu ca părinte. Cu alte cuvinte te sfătuiesc ca înainte de a te “panica” si de a nu caută rezolvarea pe net sa mergi la un specialist. Îți va doresc sa aflați despre ce este vorba (cu siguranța nimic serios …doar o alegere a copilului care va ajunge sa se deplaseze normal) si multumesc pentru comentariu si încrederea pe care mi-o acorzi

  3. Daniela Maria spune:

    Bebe al meu are 9 luni , nu merge in 4 labe nu sta in fund , nu are nicio atracție fata de aceste acțiuni , el numai pe spate și pe burta , ma îngrijorează rău , nu face lucrurile standard pe care le fac Bebelușii de vârsta lui

    • Daniel Osmanovici spune:

      Nu trebuie sa va îngrijorați înainte de a face o evaluare. E bine se știut ca fiecare bebe are ritmul lui de dezvoltare si asta poate sa însemne ca momentul pe care îl așteptați Dvs sa vina ceva mai tarziu. Nici al meu băiat nu s-a ridicat prea repede si după evaluare la un kineto terapeut m am lămurit ca nu este nimic in neregula cu el. Nu exista un standard când un copil ar trebui sa facă ceva, orice, sunt doar statistici si linii generale așa încât …luati fiecare pas pe rând. Toate cele bune

    • Daniel Osmanovici spune:

      E mic …încearcă să nu te raportezi la ceilalți copii pentru ca fiecare are ritmul propriu de dezvoltare. Al meu băiat nu a trecut prin etapele considerate clasice …el s-a ridicat direct și asta aproape de 1 an.

  4. Daniela spune:

    Buna ziua,

    Bebelusa mea are 11 luni jumatate, vesela, prezenta, activa. Nu vrea sa se ridice singura de pe spate ( doar ajutate de o manuta), nu merge desbusilea ( isi tine capul cand sta pe burtica), se rostogoleste.
    Am fost la neurolog > intarzaiere motorie grosiera.

    A. mai avut cineva caz similar?

    Multumesc!

    • Daniel Osmanovici spune:

      De cele mai multe ori este bine sa ai răbdare si sa ajuți prin Terapii specifice. NU sunt specialist sa iti dau mai multe amănunte, dar stiu de cazuri in care lucrul cu un kinetoterapeut specializat pentru copii a ajuta mult. Eu unul am lucrat cu cei de la Kinetobebe atunci cand băiatul meu era “incapațânat” am zis eu si nu se ridica. Mergi pentru o sesiune de evaluare la ei …sau la oricine este specializat în lucrul cu cei mici. Cu Exercițiu se rezolvă

  5. Rebeca spune:

    Bună ziua am o fetita de 1 an și 7 aluni de aproximativ 2 săptămâni a început s afaca activa apoi singura sunt puțin îngrijorată.. sta de la 1 an și 4 luni singura pe picioare și se ridica singura..sa maia sept sau s alergen la un control?ij rest este un copil normal stie cuvinte chiar leagă între ele..

  6. Toma Florentina spune:

    Bună ziua am un băiețel de 11luni jumate și nu se ridică singur în picioare…nu se ține de pătuț măcar să încerce să se ridice…umblăm la kinetobebe facem ședințe deja de 2luni mi-a zis doamna că are întârzieri motorice…se ridică deja de pe spate în fundulet dar totuși mă îngrijorez că nici nu încearcă să se ridice…ne-au zis ca în rotobil să nu îl punem ci să îi luăm centru de activități…iam luat deja acolo sare se învârte roată roată e un bebe activ îi place dacă îi citim povești dar totuși ca mamă mă ingrijorez..un sfat vă rog frumos să-mi dați vă mulțumesc!

    • Daniel Osmanovici spune:

      Știu ca e greu …dar trebuie sa aveți răbdare. Deja aveți cel mai bun feedback de la un specialist – întârziere motrică. Nu e nimic grav, dar necesita răbdare din partea Dvs. Ne mișcam fiecare in ritmul propriu si asta nu înseamnă ca si restul vieții va fi sub același semn, dimpotrivă. Va veni momentul in care se va ridica si …cred ca faptul ca mergeți la kineto e cel mai bun lucru pe cRe îl puteți face si deja îl faceți. Felicitări ai răbdare 🙂

    • Marcela spune:

      Buna! Cum e bebe acum? Am si eu un băiețel cam lenos….Are acus 1 an, dar nu merge in patru labe si nici nu se ridică…

      • Daniel Osmanovici spune:

        Ai răbdare si vei avea o surpriză. După cum am spus …daca exista o temere legata de motricitatea celui mic atunci o vizita, o evaluare (care de cele mai multe ori este gratuită) la un specialist este indicată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *