…sau cum își dau seama de pericole și apelează la 112?

Este o întrebare legitimă, mai ales că pentru mulți dintre adulții care citesc acum, problemele din copilărie erau de o cu totul altă natură. Ea (întrebarea) vine după ce am asistat la ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI, un demers normal, pe care mulți părinți nu îl practică acasă … de aici și întâmplările nefericite la care asistăm.

Știu de când eram mic de sfaturile și învățămintele părinților, dar contextul nu era similar. Știu că mă repet, dar copilăria mea și a multora asemenea, a fost mult mai sigură!

În timp ce noi eram cu cheia de gât și …multe chestiuni care țineau de gospodărie erau făcute după ce veneai de la școală, astăzi copiii sunt expuși la social media, pericole de tot felul venite odată cu prezentul și modernul. Părinții noștri erau obligați (fiind mereu la serviciu) să ne învețe cum să aprindem aragazul, să fierbem un ou, să pregătim un ceai sau o cană de lapte, să ne încălzim masa de prânz. Cumva au fost și am fost obligați să fim autonomi mult mai repede. Parcă lucrurile erau mai simple.

Cum ascultam prelegerea (oferită de d-na Cms. șef Angela Chirvăsuța elevilor din clasa I-a de la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița) și întrebările adresate copiilor realizam cât de mult s-au schimbat lucrurile și ce relevanță are 112 în viața noastră. O să ziceți „aoleu, da el nu le-a spus nimic copiilor lui?” și aș înțelege. Le-am spus dar nu am folosit acest timp de abordare, care prin intermediul unui personaj iubit de copii are o mai mare relevanță pentru cei mici.

Bun să nu o mai lungim …să vorbim aplicat, despre ce înveți la ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI

Despre bulgari/gheață/pietre și cum te joci …

Ei bine simplu și frumos celui mic îi este explicat de ce nu este în regulă să arunci cu bulgări întăriți, bulgări cu pietre în ei, cu pietre, țurțuri sau orice obiecte dure. Dincolo de accidentele pe care le poți provoca, este vorba de pericolele la care se poate expune.

Citește și →  zurlandia - cel mai mare teren de joacă pentru părinţi şi copii!

Concluzia – NU TE JOCI ÎN ACEST FEL!

Despre cum procedezi când un străin vrea să te ducă spre casă …

Sunt nenumărate situațiile în care un străin s-a recomandat ca fiind trimis de părinte pentru a conduce copilul acasă. Știm de la știri ce final au astfel de povești. E foarte delicat să explici un concept complicat copiilor așa că am reținut și voi folosi felul în care a fost abordată problema, modul în care le-a fost explicat copiilor cât de rău este să pleci cu un străin și cum să procedeze dacă se găsesc într-o astfel de situație.

Concluzia – Doamna învățătoare/profesoară este cea/cel către care trebuie să se îndrepte copilul pentru a verifica daca e sau nu adevărat, pentru a căuta ajutor/suport.

Despre situația în care ești singur acasă. Deschizi sau nu ușa?

Aveți lanț de siguranță instalat la ușă? Așa a început calupul acesta. Eu unul nu am. Dar e foarte practic, deși adulții nu îl mai folosesc, atunci când ai copii ar trebui să te gândești să (re)instalezi unul pentru că nu lasă ușa să se deschidă de tot, în cazul în care copilul totuși are nefericita inspirație să o facă.

Concluzia – E practic …și salvează!

Despre cum folosești telefonul când ești singur?

Mulți credem că nu mai există telefoane fixe …ei bine mai există. Acolo unde nu sunt …sigur este un mobil cu funcția asta. Tentația de a răspunde când se activează ecranul este uriașă. Lecția e simplă – tu, ca adult nu te poți abține, deși este un număr necunoscut, ce să ceri unui copil. Mnea …e greu …dar mi-a plăcut cum au înțeles acei copii pericolul de a răspunde la numerele necunoscute.

Citește și →  cursuri de limba engleză

Concluzia – cauți să nu răspunzi la telefon și mai ales să nu oferi orice informație personală dacă tot o faci.

Despre ce detalii dai atunci când totuși răspunzi la telefon?

E co completare la situația de mai sus. Pentru că șansele să răspunzi sunt uriașe, măcar să ne învățăm copiii să nu spună tot – vârstă, nume, adresă, dacă și cât e singur în casă, ocupația părinților

Concluzia – să ajungă să înțeleagă cât e de periculos este când divulgi astfel de elemente.

Despre pastile …Iei pastile singur?

Aici e cel mai sensibil subiect, din punctul meu de vedere. Pe de o parte sunt pastilele bunicilor care arată ca niște bomboane și pe de altă parte sunt provocările colegilor sau cele de pe social media. Cred că dintre toate lucrurile urâte de până acum, acesta este cel mai urât, rău, groaznic. (poate să rivalizeze cu aplecatul peste marginea geamului.)

Concluzia – orice ar fi adulții să depoziteze pastilele corect, iar copiii să înțeleagă că nu sunt bomboane.

Despre ce cum îți petreci timpul singur …îți chemi colegii sau vecinii la joacă sau mergi tu la ei?

Făceam frecvent asta când eram mic, dar cu acordul părinților sau știința lor. Nu joacă este pericolul ci mai degrabă lucrurile la care se pot provoca unii pe alții, neatenția la pericole venită din bucuria de a fi împreună la joacă. Chestiunea e că pe măsură ce ei cresc, astfel de întâlniri nu mai pot fi evitate așa că măcar să îi învățăm cum să le abordeze deștept și în siguranță.

Concluzia – în mod normal copilul ar trebui să stea acasă și să nu plece nicăieri de unul singur, dar dacă tot există acest risc e bine ca adultul să îl facă să înțeleagă riscurile la care se expune.

Citește și →  scaunul de mașină - greșeli

Despre când suni la 112?

Am lăsat la final ce e a provocat cele mai „aprinse” discuții. Copiii au tendința să aibă o paletă largă de pericole pe care le consideră demne de un telefon la 112. În fapt unele pot fi rezolvate cu un telefon la părinți sau bunici, dar copiii pot considera că și evadarea pisicii și urcatul acesteia în pom este un motiv întemeiat. E greu să discerni și ca adult, mai ales sub imperiul emoției, ce e de făcut, dar atunci când un adult își pierde cunoștința (cade din picioare) sau apare un incendiu sau cineva necunoscut încearcă să deschidă ușa …

Concluzia – căutați să discutați cu un agent de poliție sau căutați să ia parte copilul la ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI pentru că este cel mai clar și simplu mod de a înțelege.

__________________________________________________

Sunt doar câteva dintre lucrurile care sunt discutate într-o oră …o oră care se încheie cu un test sub formă de joacă pentru a vedea ce informații au fost înțelese și pe ce aspecte mai trebuie insistat.

Vă spun sincer că îmi doresc tare ca și ai mei copii să participe la aceste cursuri, de fapt toată școla în care învață să aibă parte de astfel de programe.

La final vă ofer câteva linkuri ca să descoperiți istoria acestui program

  • în 7 ani de Școala siguranței Tedi la acest program educativ au participat aproximativ 252.000 de elevi de clasa I din toată țara.
  • Participarea la program este GRATUITĂ şi se realizează pe baza înscrierii de către învățători pe site-ul www.scoalatedi.ro. 
  • Pentru orice detalii despre programul Şcoala siguranţei Tedi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: contact@scoalatedi.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *