disclaimer: nu vorbim de primii pași sau mâncat de unul singur 🙂
evident că aceste chestiuni sunt super importante, dar aici mă gândesc la momentul când poți spune uimit sau speriat că al tău copil poate rămâne singur în casă, organizează chestii prin casă de la sine, încălzește mâncarea, pregătește diverse, devine un adult în miniatură este independent, este autonom.
Mă tot gândesc la cum fac eu cu cei doi voinici ai mei și cum sunt ei. Descopăr câte de multe faze reușește să ardă Radu pentru că o are pe Tea drept exemplu.
Pentru mine îmi pare o mega chestie când văd că Radu se duce să își ia olița, se așează, prestează, o duce la baie, o răstoarnă și apoi trage apa. Nu știu ce părere aveți despre chestia asta, dar pentru mine este MAXIM. Dacă mai adaug și momentele în care își ia câte o carte să citească sau decide că trebuie să pregătească masa sau își strânge singură lucurile și le pune în șifonier.
Prin comparație Tea este în altă ligă. Vă redau desfășurarea unei zile ca să vedeți cum copila mea este din ce în mai confortabilă cu ea și cum face o mulțime de chestii singură.
La ora 7 – 7:10 se trezește și se duce la baie unde se spală de dinți (singură), apoi revine și pune chestii legate de micul dejun pe masă după ce și le ia din frigider (singură). Aranjează masa, atunci când e cazul, pentru ea sau Radu și la final strânge. Dacă mă vede sau ne vede ocupați își pregătește sandvișul (singură) și se așează la masă.
Cu hainele uneori alege ce poartă, alteori când e somnoroasă sau fără chef ne ocupăm noi. În egală măsură verifică (singură) dacă hainele se asortează și verifică asta în oglinda de pe hol în timp ce se piaptănă.
Își leagă șireturile singură (dacă nu sunteți în acel stadiu veți vedea ce mișto e când se va întâmpla) se îmbracă și pleacă cu mama ei la școală. De la poartă se descurcă singură, nu vrea companie sau îndrumare și înțeleg că nici cât este la școală nu simte nevoia de ajutor de la un adult.
De la 12 este acasă cu bunicul și își alege cum își petrece timpul până la masa de prânz. Fie că e vorba de joacă, fie că e vorba de făcut fișe. EA ALEGE.
După masa de prânz trece la făcut teme și atunci când se blochează sau are o nelămurire pune mâna pe telefon și își sună mama.
Sunt momente în care alege să doarmă și atunci își ia o carte din care alege să citească până o prinde somnul.
Dacă ajung mai repede stau de vorbă cu ea și apoi o întreb dacă vrea să meargă cu mine după Radu; de obicei rămâne singură.
Când revin, o găsesc tot la teme sau la joacă.
Pentru masa de seară alege să pregătească masa, să ne ajute, sau să îl țină pe Radu ocupat pentru a ne mișca noi. Au apărut momentele în care se apucă să îi citească chestii sau să îl învețe diverse.
Înainte de culcare tot ce ține de spălat, schimbat …sunt chestiuni pe care de cele mai multe ori le face singură. Doar când este obosită cere ajutorul.
Dacă mai adaug faptul că pedalează singură, când mergem la munte, sau că știe călărie și strunește calul singură sau își alege singură cărțile în librărie sau că alege să citească singură la desene sau documentare sau că a început să țină un jurnal …cred că pot spune că Tea e un copil autonom, independent și sunt mândru de asta.
Radu vine din urmă cu viteza luminii.
Deja e diferență față de ce scriam despre asta în vară.
Am doua variante – sa îi țin de mână sau să îi (le) dau încet drumul (indiferent cât de teama îmi este) să cunoască lumea și ce conține ea. Am un clip reprezentativ despre momentele de independență/autonomie din viața Teei.
PS1 Articolul face parte din campania Danonino de sustinere a autonomiei copiilor – Spune Da. Evident că eu și Danonino vă provocăm să încercați activități și să îmi spuneți păreri, să îmi dați poze sau filmulețe sau doar să vă dați cu părerea despre activitățile încercate și …
PS2 am uitat să vă zic că au filtru mișto de activități unde poți să îți găsești mai repede activitatea care ți se potrivește (adică a copilului tău) …că e în casă, că e afară, după durată sau vârstă și, evident, după tipul de activitate pe care vreți să îl desfășurați (ală despre făcut curat îmi pare mega tare)