Până acum 2 ani nu aveam niciun interes pentru acest subiect, dar din această primăvară lucrurile s-au schimbat în momentul în care am văzut cu se descurcă Tea fără noi (de fapt cum ne descurcăm noi fără ea). Am început să mă intersez despre ce fac copiii într-o tabără, ce activități desfășoară, ce învață?

Mă refer aici la ce se întâmplă în anul de grație 2017 într-o tabără. Sper că ce voi scrie în continuare se întâmplă de câțiva ani și va continua și în anii ce vor veni. Atenție, prin prisma meseriei mele știu și ce rele se poate întâmpla într-o tabără. Nu e cazul aici și în multe alte cazuri. Din fericire sunt mai sunt și oameni.

va fi un articol LUNG …e un fel de jurnal al unei tabere. prima tabără la care participă Tea

Totul a început cu o glumă între mine și Geo Culda care bate șaua :)) să priceapă … știți voi cine. A continuat cu o serie de articole și ceva filmări. DE CE? Pentru că omul ăsta și-a asumat o misiune foarte grea și importantă și de viitor. Trebuie suținut, merită ajutat! Cumva, nu știu cum, a decis că vrea să folosească natura, sportul și animalele pentru a transforma câțiva copii în niște tineri de nădejde. Tot ce face este sub zicala asta –

școala echilibrului total, fizic și mental

No bun, să vă zic de-a fir a păr cum a decurs fiecare zi

Duminică

Prima zi, nu e tocmai o zi. Copii sunt colectați de autocar și duși încet și sub supraveghere până la tabără. În cazul de față e vorba de Pensiunea Potcoava. E pe o culme, o mega curte împrejumită, cu șanse minime pentru copii să evadeze. Dacă o face locul e de așa natură încât poți să îl vezi de departe. Deci …copiii au ajuns pe la 18.30-19. Le-au fost distribuite camerele, câte doi-trei în cameră (s-a ținut puțin cont de prietenii, amiciții, sfaturi primite de la părinți) apoi au primit liber până la masă. La 20:30 s-a făcut apelul la masă și după cină a urmat prezentarea a ce va urma. Reguli, activități, program. Apoi s-au predat TOATE telefonele sau orice tip de device-uri. Una dintre reguli spune că primești telefonul 1 oră, seara. ATÂT. Apoi pe la 21:45-22 toți au mers la camere – duș, despachetat, spălat dinți …ceva chițăială și la 22:30- 22:45 somn. Mâine (luni) trezirea ar trebui să fie la 7 …înviorare și …

Citește și →  de la părinte tradițional la părinte modern cu un baby monitor

Luni

a început cu o înviorare …serioasă. De fapt a început la 7 fix cu un fluierat puternic, care parcă s-a auzit și mai tare în liniștea asta. S-au trezit …cam greu și acum la 8 sunt la masă.

Apelul bocancilor înseamnă cunoașterea fiecărui copil și formarea grupelor. Se stă în semicerc, pe băncuțe, cu toții în bocanci și se cunosc. Ce mă năpădesc amintirile 🙂

Gata au început! Sunt împărțiți pe grupe și încep să se joace petanque. Ce????? O bilă mică, numită porcușor este ținta față de care trebuie copiii să arunce, fiecare, bila. Cu cât mai aproape cu atât mai bine. Un alt grup are gijă de echipamentele de călărie, învață despre dârlogi, zăbală, șa …cum se curăță sau cum se folosesc. Se învață cum se hrănește un cal cu mere.

Urmează prânzul. Buuuuuuun. Doamne ce pâine de casă. Fantastic.

Și somnul a fost exact cânt trebuia. Apoi am cântat la mulți ani. Irina a împlinit 10 ani 🙂

Partea a doua a zilei a fost despre cai, echipe, căpitani și concursuri printre jaloane și peste obstacole cu apă!

Mâine se intră cu adevărat în pâine. Este 0ra 22. Tună și fulgeră

Marți

eeeeee 7 :(! aș mai fi dormit …și copii ar mai fi dormit. Înviorarea. Apoi micul dejun, Apoi începem atelierele de călărie, artistice și bicicletă.

Eu voi ascunde lucruri pentru o hartă a comorilor. Echipa 1 – echipa Piraților – vor avea de descoperit după o hartă indicii și apoi la final lucruri personale ascunse de infamul pirat Hook :))

Citește și →  Ce mi-aș lua de Black Friday în noiembrie: căști true wireless Samsung de la Carrefour

Nu voi mai menționa masa, somnul …vor fi subînțelese 🙂

În timp ce fetele au fost foarte entuziasmate de căutarea comorilor, cel mic dorea altceva.

A doua parte a zilei a fost despre plimbare în două grupe, una cu bicicletele și alta pe cai …cam 3 km. Frumos și destul de obositor pentru copii.

Înainte de masă am fost prin pădure și am aflat despre vulpi, plante, copaci … în general natură.

Miercuri

trezirea ca de obicei la ora 7, apoi am trecut la treabă. Ateliere de actorie, cursuri de bicicletă şi călărie.

copii mari vor şi ei o hartă a comorilor şi o competiţie cum au avut cei mici. i-am pus să propună fiecare echipă probele pe care şi le-ar dori.

e ziua de naştere a unei fetiţe şi se umflă baloane şi se mănâncă dulce …puţin dulce.

după masă se adoarme cu greu, apoi vine plimbarea pe cai sau pe biciclete. Cei cu caii au parte de un traseu mai lung de această dată.

seara vine cu un conflict între câţiva băieţi …e rost de discuţii, lacrimi şi pedepse.

Joi

cum se termină înviorarea toţi copii vor să înceapă descoperirea comorilor. E ziua lui Geo şi se pregătesc surprize.

cursa e lungă şi începe în forţă. vor fi 5 probe – cursă ştafetă cu coarda elastică, slalom şi echilibru, găsirea unor potcoave în grajd şi cursă contratimp printre jaloane pe bicicletă, alergare în saci şi orientare în doi printre jaloane (unul dintre ei legat la ochi iar celălalt îi spune fără să-l atingă pe unde e drumul), alergare la deal şi găsirea unor indicii în curtea pensiunii.

după gustarea de la ora 11 se face pauză şi se merge în drumeţie spre râul alb …cu totul 7 kilometrii, cei mai mici ajung înapoi la pensiune cel mai repede. câştigă încă odată respectul celor mai mari.

Citește și →  vreauuuuu la mama (aaaaa)!

odihnă şi revenim la cursă …ne prinde seara şi foamea cu bicicletele printre jaloane. Copiii nu vor să renunțe la concurs sunt foarte prinși de competiție

vine cina, mâncăm tort şi îi cântăm la mulţi ani lui Geo. Deși nu vrea să pară este emoționat.

Vineri

după înviorare revenim la cursă, doar că atelierele sparg puţin desfăşurarea şi se face pe bucăţi.

se lucrează intensiv cu trei fete la şi cu biciclete(le). eu mă pregătesc să revin la bucureşti :((.

ziua e plină de ateliere şi începe pregătirea zilei de sâmbătă când are lor marea petrecere de final şi focul de tabără.

la ora 18 plec şi …de aici vă spun desfăşurarea din discuţiile de la telefon. Tea nu a vrut să revină. A spus că nu poate să plece înainte de a se termina tabăra. Rămâne în cameră cu radu și Elena (soția lui Geo). Radu e fericit că va rămâne Tea.

a fost finalizat şi concursul de căutare. Neînfricații au câștigat în final.

Sâmbătă

Eu deja acasă, plin de curiozitate și emoție și …Tea e într-un lic fără nici unul dintre noi, fără bunici. Mda …ciudat sentiment. Revenind la tabără – trezirea, apoi masa, apoi pregătirea spectacolelor. echipele sunt chemate pentru a lua la cunoştinţă ce au de făcut

  • spectacol de echitaţie
  • spectacol pe bicicletă
  • spectacol de teatru

restul activităţilor care au fost legate de curăţenie sau de instruire au umplut golurile de peste zi.

tea m-a sunat la ora 21 să îmi spună cât de mare a fost distracţia …cai, bicicletă, premii, diplomă, foc de tabără. Pozele pe care le-am văzut au făcut cât o mie de cuvinte. Un copil fericit între alți copii fericiți.

Duminică

ziua e lejeră, ordine, bagaje, tristețe …se pleacă spre bucureşti.

 

revenim al anul 🙂 în tabără!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *