Ce te faci atunci când afară plouă sau e frig sau nu ai timp sau nu ai chef sau vrei un moment de pauză? Adică după ce îţi obişnuieşti copilul cu tot felul de ieşiri, zi de zi, de cel puţin 2 ore… Atunci când plouă prea tare sau e prea frig, ce te faci? Dincolo de faptul că poţi să te joci cu el sau îl poţi lăsa înconjurat de jucării într-un ţarc sau pătuţ – ce mai poţi face?

Radu e din ce în ce mai activ; noi l-am obişnuit cu activitatea, cu plimbarea, cu ieşitul afară, cu dialogul, cu interacţiunea, cu sunete şi lumini şi imagini. Acolo unde am „lipsit” noi a fost mai mult decât prezentă Tea. centru activităţi

Încă de când era Tea mică am folosit un centru de activităţi …un fel de păturică sau salteluţă cu tot felul de imagini şi desene vii (de văzut când era pe burtică) sau altele agăţate şi zornăitoare când era pe spate.

EEEEE …dacă tot mă apuc de vorbit, măcar să o fac cum se cuvinte. Deci asta din imagine este pentru bebeluşi. Nu zic vârsta pentru că fiecare e diferit, dar merge din momentul în care distinge culorile, e dornic de interacţiune şi vrea acţiune. De obicei e interesantă pentru bebe până învaţă să stea bine în funduleţ. Apoi devine ceva plicitisitor. Partea bună la tipul ăsta de păturică sunt marginile pentru că poate sta acolo cu tot cu jucării (bile sau zornăieli) atunci când alt scop nu mai are. „Bările”, că nu ştiu cum să le zic, se dau jos foarte uşor pentru că sunt prinse cu nişte clipsuri. Punctul forte – perfect pentru atunci când pleci în concediu/deplasări atâta vreme cât bebe nu merge. Punctul slab – şanse mari să se plictisească repede de el şi să devină „mobilă”.

Citește și →  am construit un oraș din borcănele. Un fel de avap

O altă chestiune care îmi place, deşi trebuie să recunosc că o văd cu utilitate destul de redusă şi cu o durată de viaţă nu foarte lungă este un şezlong. Asta nu prea distrează, ci mai degrabă adoarme copilul sau îl ţine într-o poziţie potrivită să admire …ceva. Când am văzut prima dată şezlongul ăsta m-am gândit instantaneu la pernele alea mari şi colorate, cred că pufi le zice, în care te scufunzi şi te simţi minunat ..precum în sânul lui Avraam.

Mergem mai departe …la căluţi sau buburuze, sau cerbi …sau balansoare sau cum vreţi să le ziceţi 🙂 Merg de folosit din momentul în care bebe stă bine în fund şi se poate ţine de mânere. E adevărat că sunt unele care au un fel de coşuleţ ca să nu păziţi copilul non-stop şi să vă rupeţi spatele.

De premergătoare nu vorbesc pentru că nu îmi plac, nu vreau să le folosesc (am văzut ce pot face posturii unui copil şi felului în care merge). Cine vrea să le folosească e liber să o facă. Poate că nu o fi atât de rău la bază, doar că părinţii au tendinţa să exagereze cu lăsatul în premergător şi de aci problemele pe care le văd eu. Altfel, dacă e vorba de perioade scurte, nu am nimic de obiectat.

Citește și →  mâncăruri 'proaste'

Ar mai fi balansoarele sau leagănele care sunt dotate cu tot felul de lumini şi muzici sau vibraţii. Dar nu îmi pare că e ceva ce are legătura cu „activitatea”, ci mai degrabă cu odihna şi cu somul. Am folosit aşa ceva şi bebe presta un mega somn într-un asemenea leagăn.

centru activităţiDeci …dacă vrei acţiune (aşa ceva nu era când Tea avea până într-un an) atunci merge un centru de activităţi. Bebe este mega încântat de jucării. Şi nu doar el ci şi sora lui care îl asistă la învârtit şi făcut zgomot şi gălăgie. Îmi place ideea că după ce se va deplasa singurel va putea folosi masa de sine stătătoare. În rest …se învârte în jurul mesei şi interacţionează cu toate cele. E ca un premergător şi nu e pentru că are un mod deştept de a ajusta locaşul în care stă. NU ştiu cum să descriu, dar îmi place pentru că nu pune stres pe coloană şi nici nu forţează în vreun fel copilul să meargă sau să stea în vreo poziţie nefirească. O altă variantă care îmi pare amuzantă este cu trambulină :))

Citește și →  am ieșit cu Radu în parc și m-am ales cu dureri de cap

Ştiţi foarte bine cât de mult le place copiilor să sară pe pat sau orice care pare să aibă arcuri. Ei bine e o jucărie care are fix acest principiu …lasă copilul să se învârtă şi să joace jur împrejur, dar poate şi să sară (nu foarte mult sau tare) atunci când are chef. E tare distractiv pentru el şi consumă multă energie.

img_9358

Aici găsiţi o grămadă de chestii interesante şi care vă pot face viaţa mai uşoară www.bebebrands.ro

PS ar mai fi legănul sau „jumper-ul” pe care îl poți prinde de tocul ușii, dar trebuie să țineți cont că suportă maximum 12 kg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *