Copiii noștri sunt comoara noastră, cel putin așa sună teoria. Scriu acest articol pentru că sunt supărat pe atitudinea unora care ar trebui să știe mai bine, să aibă mai multă minte. Ai lor nu sunt ai noștrii, deci ne interesează mai puțin, iar ai nimănui sunt ‘departe’ …’să se ocupe ei, alții de ei’.
De aici apar excepțiile. Adică acei părinți cărora nu le pasă de copiii lor, îi abandonează sorții, destinului. Îi fac sa îi vândă, să fie făcuți …să fie. Sunt aceia care pe lângă ai lor se ocupă și iau in îngrijire și pe ai altora sau ai nimănui. În ultimul rând, cam așa vine treaba când vorbești despre ai nimănui, sunt copiii care deși au părinți nu sunt îngrijiți, ocrotiți, protejați, crescuți, sunt copiii care nu au noroc și ajung să fie parte a problemei pe care acum încercăm cu toții să o rezolvăm.
Eu încerc să ajut copiii care aparțin cuiva, dar acei ‘cuiva’ nu au posibilități sa fie părinți fără a primi ajutor de undeva, pur și simplu sunt depășiți. Observ cu tristețe că cei care ajută, o fac, de obicei, pentru mine, nicicum pentru acei copii, dar din fericire sunt și multe excepții. Acei puțini care ajută, și cărora le mulțumesc mereu, sunt mișcați fie de experiențe proprii, fie de rușine (față de solicitant), fie asta este structura lor de oameni.
De ce sunt supărat? Pentru că în România firmele au posibilitatea de a face sponsorizări, adică să dea 20% (cred) din profit către diverse cauze. Ele, firmele minunate, au înlesniri de la stat pentru acest bine. În total, după unele estimări, sunt vreo 11 MILIOANE DE EURO la dispoziție, din care doar câteva zeci de mii ajung să fie folosiți. NU mă întrebați cum de se poate așa ceva. Poate nu știu (deși sunt sigur că sunt puțini contabili care să nu aibă habar de așa ceva), oricum sunt furios. Vă dați seama că putem face bine și noi …”de kko” ar zice cineva cunoscut.
O altă posibilitate este să colectezi tu în mod direct, de obicei făcând lucruri deosebite, vezi Maraton pentru Kassandra, sau alergând sau mai știu eu ce fel de acțiuni la care oamenii să reacționeze. La noi se încearcă prin alergarea de maratoane (42 de km) strângeri de fonduri (lucru care în afară e deja tradiție), doar că merge foarte greu. Pe de o parte, nu există expunere media, pe de altă parte, nu există tradiție și pe de altă parte încă avem o problemă cu activitățile sportive care „blochează orașele”. Ca să vă lămuresc vă dau un ordin de mărime. La maratonul de la Londra se strând într-un weekend de cursă cam 47 milioane de lire sterline (ați citit bine), la Los Angeles Marathon cam 3-4 milioane de dolari, iar la București sub 100 mii de euro.
Cam asta e situația. Când se va schimba? Sper să mai apuc să alerg și suma strânsă să fie de ordinul milioanelor (măcar de lei).
Copiii noștrii, ai lor, ai nimănui au nevoie de ajutorul nostru.
