Fiecare vârstă a bebelușului vine cu o tetină/tetine pe măsură, de genul …0-3 luni, +6 șamd. De fapt e vorba despre cât de mare este orificiul și/sau câte orificii sunt, raportat la vârsta bebelușului. În funcție de acest lucru este reglat fluxul de lichid pe care îl trage bebe.
Mai nou ..odată cu trecerea vârstei şi forma tetinei poate să difere, sunt tetine cu curgere rapidă, anticolici, pentru mâncare pasată. Apoi e posibil să găsiţi, cu flux ridicat, sau împotriva refluxului. Şi senzaţia este că diversitatea şi specificitatea va fi în creştere.
Mi s-a întâmplat să încurc de câteva ori numerele și asta a însemnat că bebe s-a înecat cu lapte. Din fericire am descoperit la timp și i-am schimbat poziția, nu și biberonul, căci am lăsat-o să termine de mâncat. Din acel moment am avut mare grijă când sterilizam biberoanele și le ‘reasamblam’, iar bebe nu a mai avut probleme din cauza neatenției mele.
La cel de-al doilea copil lucrurile sunt diferite. În primul rând nu vrea biberon, în al doilea vrea să îl ţină, atunci când vrea. În al treilea rând sunt o sumedenie de tipuri de tetine şi forme şi materiale.
Oricum, dacă bebe ajunge să fie mai mare decât tetina :), veţi vedea că face nazuri la masă, va plânge şi va fi în general o acţiune neplăcută fiecare masă …descoperit pe propria piele.
Un amic de-al meu a avut o experiență cu mult mai mai neplacută. În maternitate, pentru că mama nu avea încă lapte, bebe a fost hrănit cu biberonul și o asistentă i-a dat mamei la plecare acasă un biberon cu o tetină pentru un bebe peste 1 an. Bebe s-a înecat, a vomitat …situația a necesitat chiar o deplasare la spital.
Cu alte cuvinte o chestiune atât de ‘neimportantă’ poate crea mari probleme.