Mă uit la Răducu și mă doare inima când văd că are dureri de (la) dinți, iar eu par că nu am soluții să îi fac această perioadă cât mai ușor de suportat.

Mă uit la el și în mintea mea se învârt cele trei elemente din titlu …dinți, durere, soluții … Mă agit atât pentru că la Tea apariția dinților și a măselelor a fost doar motiv de surpriză când i-am descoperit, nu tu dureri, nu tu nevoie de soluții, nu tu nopți nedormite, nu tu febră sau nu tu încercat tot panelul de soluții de pe la farmacii contra durerilor.

În decurs de o lună bebe s-a pricopsit cu o cultură intensivă de dinţi. După cei de pe la 6 luni, când au ieşit 2 de jos, au început să apară şi cei de sus. Tot doi. Apoi încă doi – sus, apoi doi jos şi sunt curios să văd cât durează acum pauza … Ştiu că am mai abordat subiectul şi ofeream ceva soluţii (le găsiţi aici), dar parcă acum e mai rău. Vă zic că mă doare sufletul şi au început să mă doară şi braţele. Vă explic imediat. Pentru început văd că nu mănâncă de cât sân…şi mă uit cum şi asta pare a fi ceva greu de făcut pentru el. Mănâncă sărăcuțul şi face pauze să mai plângă puţin. Offffff…..

Citește și →  mă simt sufocat în București

De dormit …puţin spre deloc noaptea. Adoarme cu greu seara pe la 9, apoi până spre ora 2-3 doar se agită şi se plânge. Ar vrea să doarmă, dar nu îl lasă dinţii. Abia spre dimineaţă, pe la 4-5, pare că e mai liniştit. Oricum totul este agitat şi amplificat de febră. Are constant 38,5 – 38,7 🙁

În intervalul ăla de la 2 la 4 sau 3 la 5 …se linişteşte doar în braţe şi plimbat. NU mă simt în stare să încerc să îl plimb cu maşina (aşa am mai auzit) sau să încerc diverse sunete albe. E drept că încercăm şi ceva remedii doftoriceşti, dar plimbarea parcă e cea mai bună soluţie.

Ciudat e că uneori vine o zi când nimic nu doare şi se trezeşte pe la 7. Are chef de joacă. Vrea la plimbare. Comunică şi se distrează. Mănâncă conform diversificării. E alt copil faţă de cel care are dureri …logic până la urmă.

Cu greu am învăţat că nu trebuie forţat să mănânce, pentru că e foarte posibil să dezvolte o adversitate faţă de …şi apoi te-ai ars. Din ce am văzut cam două săptămâni va trebui să înţelegi că e posibil ca mâncarea să o reprezinte doar sân.

Citește și →  alergii alimentare - la grădiniţă sau acasă - guest post Oana Popescu

Ce am încercat sau am auzit că merge: gengigel, osanit, calgel, ţuică, o lingură de argint, chestii de mestecat care se ţin la congelator …

Ce a funcţionat la bebe (că la Tea a fost puţin gengigel) …osanit. Treaba nasoală este că nu găseşti în România, doar prin Germania sau Austria. Eventual cauţi să iei de pe net, dar indicat este să cunoşti sau să ai o sursă de încredere.

Acum e o perioadă de linişte …vor veni caninii şi măselele …Doamne-ajută!

PS între timp și Tea a „dobândit” prima carie din viața ei. E foarte contrariată pentru că se spală pe dinți, are grijă de igiena dentară. Acum este pe scaun, se uită la desene din când în când și așteaptă să i se spună că e bine. Mă încântă că am un copil care nu are frică de dentist și mă bucur că am găsit un loc unde vrea să meargă Clinica Dr. Leahu Rin Grand Hotel (chiar dacă este o clinică privată decontează la casa de asigurări bucurești intevenții pentru copii)

Citește și →  colici - soluţii

4 comentarii pe “dinţi, durere, soluţii

  1. Ioana spune:

    Este putin greu la inceput cu cel mic, mai ales daca este primul copil si nu ai experienta deloc, dar nu trebuie sa ne panicam, exista solutii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *