#educațieconectată: Școala în 2020, conferință online despre întoarcerea la școală și integrarea tehnologiei în educație
Dacă este cineva care îmi spune că școala nu e subiect de discuție cred că are ceva probleme cu înțelegerea situației actuale.
În Martie ne apucam sau nu ne apucam de școală online. Platforme, probleme cu tehnica și profesori care nu aveau sau nu doreau. Elevi cărora nu le păsa de stat la ore virtuale. Teme trimise pe whatsapp și niciodată corectate și tot felul de alte chestii.
Acum în prag de început de an nou suntem fix în același moment. E drept că sunt mai mule discuții specifice, dar nicio soluție cu adevărat viabilă.
Cred că toți părinții (așa îmi place să cred) doresc că își vadă copiii la școală și întorși acasă sănătoși. Eu îmi doresc ca atunci când va apărea situația în care vor fi trimiși acasă și cursurile trimise în online lucrurile să decurgă lin.
Ce înseamnă lin?
- învățătoarea Teei să stăpânească tehnica
- învățătoarea Teei să aibă poată preda ce își dorește și să poată înțelege ce înțeleg cei mici
- Învățătoarea Teei să se paotă „împărți” între cei care vor ajunge la școală și cei care vor fi acasă
- Tea să nu simtă mai târziu că a pierdut un an școlar și are un „handicap” în viață
Radu e cu mult mai văduvit. Știu că ne gândim la cei din școală, dar chestiunile pe care le fac în grădiniță, acele baze sunt esențiale pentru anii de școală. Părinții pot face lucruri, dar nu sunt magicieni care jonglează cu serviciul, viața de familie, lecțiile copilului mare …
Radu are nocor de o soră mare care i-a „predat” lecții fără să știe unul sau altul. Copilul care nu are un frate mai mare are nevoie de un altfel de ajutor …părinți sau educator la grădiniță și cum nu e grădiniță …
Radu a făcut întâlniri online, dar parcă mai mult se întărâtau că nu se vedeau și nu făceau lucruri cu Dna LILI și Dna GABI.
Ce va fi din 14 Septembrie?
Acum este incertitudine, ca să fiu diplomat în abordare și cu siguranță acest termen va putea fi folosit cel puțin până la finalul anului. 🙁
De aia cred că ce își propun și încearcă oamenii de la Kinderpedia e o lumină la capătul unui tunel.
Mai jos las o bucată din ce își propun în cele 2 zile
„Conferința #educațieconectată: Școala în 2020 va avea loc pe 9 și 10 septembrie, online, pe platforma Zoom, de la ora 16:30. Experți și lideri din domeniul educației precum Anca Nedelcu, Claudia Chiru, Oana Moșoiu și Oana Moraru vor vorbi în cadrul evenimentului. Sesiunile din cele două zile sunt dedicate profesorilor, directorilor de școală și grădiniță, părinților și tuturor celor implicați în procesul educațional și interesați de modul în care tehnologia poate susține dezvoltarea educației și implicit a societății în ansamblu. Organizatorul conferinței este Kinderpedia, soluția completă de comunicare și management pentru educație.
Noul an școlar 2019-2020 începe cu multe incertitudini, de la felul cum elevii și profesorii vor reveni la clase, instrumentele pe care le vor folosi în actul de predare și până la tacticile prin care dascălii vor reuși să păstreze vie atenția copiilor sau mijloacele prin care vor păstra legătura cu familia. 2020 este anul în care zeci de mii de cadre didactice se află în fața unei schimbări de paradigmă. Revoluția digitală în educație pe care mulți o proiectau într-un viitor îndepărtat a devenit o realitate imediată. Conferința Educație conectată: Școala în 2020 aduce în discuție modele și practici de a integra tehnologia în triunghiul copil-părinte-dascăl, pentru a aduce beneficii solide și a oferi soluții sustenabile pentru o educație de calitate pe termen lung. Conferința va avea loc online, pe platforma Zoom, miercuri și joi, 9 și 10 septembrie, de la 16:30 iar participarea este gratuită, pe bază de înscriere, pe pagina evenimentului.
Anca Nedelcu și Claudia Chiru, invitatele primei zile a conferinței
În prima zi a evenimentului, Anca Nedelcu, prodecan, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, coordonator de doctorat, co-director al Programului de studii masterale „Învățare, inovare și coaching în educație”, va aborda implicarea tehnologiei în procesul educațional și eficiența unui model hibrid de învățare, online și offline. Claudia Chiru, profesor în învățământul primar și fondatoare SAGA Kid, un vis pe care l-a transformat în cel mai mare afterschool din România, va pune în discuție modul în care cadrele didactice pot folosi creativitatea și metodele inedite în actul educațional.
„Această perioadă este despre cum aplicăm în viața de zi cu zi cunoștințele dobândite deja la școală. Este despre cum ne arătăm umanitatea și în același timp despre cum avem grijă de noi înșine. Conectarea mea cu elevii se desfășoară zilnic, după un orar stabilit, respectând rutina școlară. Într-o zi normală de școală am călătorit la New York și am vizitat Muzeul Guggenheim.”, rezumă Claudia Chiru, profesor pentru învățământul primar și fondatoarea SAGA Kid perioada școlii online.
Pentru a oferi o abordare cât mai cuprinzătoare asupra educației, integrând perspective diverse, prima zi de conferință cuprinde și un panel dedicat directorilor de școală. Lideri recunoscuți din domeniul educației publice și private vor dezbate aplicarea noilor norme Covid-19, la început de an școlar, cum vor impacta acestea procesul educațional și perspectivele dezvoltării educației pe termen lung.
Oana Moraru și Oana Moșoiu, vorbitorii celei de a doua zile a conferinței
Pe 10 septembrie, Oana Moșoiu, Lector universitar, doctor în Științele Educației Facultatea de Psihologie și Științele Educației, va vorbi despre modul de implicare al familiei procesul de învățare. Oana Moșoiu este inițiatorul programului educațional pentru părinți, Școala Familiei, s-a implicat în recunoașterea rezultatelor învățării obținute prin voluntariat și a dezvoltat certificatul VoluntPass alături de Federația VOLUM.
În continuare, Oana Moraru, expert în educație, va prezenta modele și tactici prin care dascălii pot motiva și antrena copiii să învețe cu plăcere și responsabilitate, atât în mediul online, cât și la clasă. Oana Moraru este fondatoarea Scolii Helikon și a platformei Vocea Părinților. Are o experiență de 20 de ani în învățământul privat și a sprijinit zeci de școli și grădinițe în procesul de autorizare și acreditare. A format și consiliat echipe de profesori și educatori, a alcătuit oferte educaționale, programe alternative și sisteme de monitorizare a progresului școlar.
“Lăsând la o parte progresele școlare concrete, conectarea dascălilor cu copiii și familia ne menține în paradigma unei sănătăți emoționale.” aprecia Oana Moraru, Expert educațional, Fondatoare a Școlii Helikon rolul școlii online, în martie 2020.
Cea de-a doua zi a conferinței #educațieconectată: Școala în 2020 se încheie cu un panel dedicat părinților. Bloggeri de parenting recunoscuți și apreciați în comunitățile lor vor discuta despre provocarea revenirii la școală în siguranță, dar și despre oportunitățile și barierele pe care le ridică folosirea tehnologiei în procesul de învățare. Panelul va fi moderat de Alex Zamfir, blogger Cel mai Bun Tată și le va mai avea în componență pe Cristina Oțel, trainer, coach și blogger, Gabriela Maalouf, doctorand în psihologie, psiholog și consilier scolar, și pe Diana Vijulie, psiholog și blogger.
Kinderpedia, soluția completă de comunicare și management pentru educație este organizatorul conferinței. Platforma reunește toate instrumentele administrative necesare pentru buna desfășurare a orelor la clasă. De la check-in cu QR code pentru a face prezența elevilor, sau accesul instantaneu la orar, catalog și carnet de note, până la predarea video la distanță și modulul de teme sau mesageria rapidă, Kinderpedia furnizează infrastructura digitală pentru modernizarea sistemului de învățământ din România, precum și la nivel european. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlii, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.
“Ultima jumătate de an, cu transformările dramatice pe care le-a adus în educație și în societate, ne-a scos pe toți din zona de confort – profesori, elevi, părinți și nu numai. Dar viața noastră a continuat, iar modul în care am ales să răspundem schimbărilor din jurul nostru, felul în care ne-am reinventat modul de lucru, este cea mai valoroasă învățătură pe care o oferim copiilor noștri. Mai presus de orice conținut educațional, reziliența și capacitatea de adaptare sunt lecții pe care le primim și le predăm, deopotrivă, în fiecare zi.“ a declarat Evelina Necula, Co-fondatoare Kinderpedia
Pentru Kinderpedia, perioada Covid-19 a constituit o provocare de a-și amplifica impactul în societate. La închiderea școlilor, echipa a regândit modul în care platforma funcționează în doar câteva zile. De la o soluție de management și comunicare complementară activității școlare, Kinderpedia a devenit un instrument complet pentru școala online, care a conectat peste 100.q32000 de elevi și dascăli. În timp record, Kinderpedia a lansat funcționalitatea de predare video la distanță și multe alte funcții de clasă virtuală, care le-au permis profesorilor să se conecteze cu elevii lor și să păstreze legătura cu familia.
Sprijinul pe care l-am oferit educației în această perioadă s-a tradus în protocolul semnat cu Ministerul Educației Naționale, prin care am oferit 11 module Kinderpedia gratuit, pe viață, în campaniile de comunicare pe care le-am derulat și în zecile de ateliere online susținute, care au ajutat peste 5.000 mii de profesori să se familiarizeze cu tehnologia. Conferința #educațieconectată: Școala în 2020 oferă fiecărui profesor șansa de a întâmpina noul an școlar cu optimism, cu mai puțină incertitudine, cu instrumente digitale și tactici de predare potrivite pentru orice scenariu.” a completat, Evelina Necula, Co-fondatoare Kinderpedia
Partenerii media ai evenimentului sunt: Vocea Parintilor, Radio Itsy Bitsy, GOKid, Totul despre mame, Gabriela Maalouf, Diana Vijulie, Cristina Oțel, Cel mai Bun tată, Daniel Osmanovici, Blog în tandem, Oana Hagiescu, Prescolar.ro, Mămica Urbană, Frici de mămici, Cristina Călin, BebeH, Ioana Marinescu Sima„