Știți ce fac acum? Mă chinui să găsesc energie pentru a scrie acest articol!
Cred că sunt unul dintre acei mulții părinți care trebuie să jongelze cu:
- mersul la muncă,
- copii (unul, doi sau Doamne ferește 3 sau 4),
- școală și teme,
- joacă,
- curățenie,
- cumpărături,
- păriniți care trebuie aprovizionați,
- frustrări din toate părțile.
Mai era de scris, de enumerat, dar mi-a atras atenția SEO că trebuie să fac propozițiile mai scurte. Nici el nu mai face față 😂
Cum să le fac mai scurte când viața normală a ajuns să fie ciudată și dubioasă și cafeaua nu mai prestează ce trebuie să presteze. Cafeaua pare că e un fel de necesitate, o nouă apă, ca să funcționăm 25 de ore. Nu se mai savurează cafeaua, e necesitate.
Îmi e dor să savurez o cafea, să știu că pot să îmbrățișez pe cineva fără să am mască sau să mă spăl pe mâini de mii de ori. Îmi e dor să am energie să ies la alergat. Îmi e dor să am energie pentru copii, pentru soție, pentru mine.
În schimb mi se ia temperatura cand ajung la birou și stau cu mască în fața calculatorului.
Am senzația că sunt o baterie care nu apucă să se încarce la 100%
Cum am avut voie să evadez, am evadat … la alergat am eșuat cu grație, cu bicla a fost ceva mai bine.
Gata m-am plâns destul să fim și optimiști
Primul episod al seriei 777 – discuții despre viață a fost cu un psihoterapeut, fix despre provocările acestei perioade. Am scris câteva rânduri despre asta pentru că mi-au părut sfaturile senzaționale.
Este obligatoriu să înțelegem că nu mai deținem controlul și că trebuie să ne adaptăm și este posibil să avem situații de genul celor din pozele de mai jos. În stânga este ce ar fi de preferat, iar dreapta este cam ce se întâmplă de fapt.
Ca să continui:
…după nici nu mai știu câte zile de stat în casă sau pe lângă casă;
…după nici nu mai știu câte declarații completate;
…după nici nu mai știu câte recipiente de dezinfectant am folosit
vreau puțină normalitate, din aceea „veche”. Pentru așa ceva e nevoie de energie.
Ce cred că îmi consumă cea mai multă energie?
Interacțiunea cu copiii este extrem de consumatoare. De fapt eu, ca și soția mea, și sper mulți alți părinți îmi doresc să pot să țin pasul cu ei. Seara realizez cu adevărat câtă energie nu consumă copiii mei.
Îmi doresc foarte tare să pot face o mulțime de lucruri cu ei când ajung acasă. Ca să fiu complet sincer cum ajung acasă și Radu și Tea vin la mine și îmi zic să mă duc să stau puțin în pat ca apoi să mă joc cu ei. Ei mă văd obosit și probabil că sunt.
Copiii mei sunt dornici să se joace, să îmi spună ce au făcut peste zi, să povestească, să gătească cu mine, să le fac duș, să le citesc …
Este dincolo de evidență că după toate acestea trebuie să am energie pentru relația cu soția (și ea are nevoie de energie pentru mine) și pentru mine.
În încheiere
Pare că soluția este o încercare de normalitate și rutină și grijă la odihnă, la acele 7-8 ore. De cele mai multe ori îmi și ne reușește, dar mai lucrez la asta și singur și cu soția.
