ghicește din trei cuvinte este jocul la care am nimerit un cartonaș mega simpatic.

Acum ceva vreme, nu mai știu cât timp că am o vârstă, am primit un telefon de la Alex Zamfir.

  • am un proiect pe care vreau să îl lansez și aș vrea să mă ajuți

…cam asta este esența și restul nici nu mai contează, oricum au fost niște politețuri schimbate între noi.

Timpul a trecut și Alex nu a mai dat niciun semn, ca apoi, pe nepusă masă, să primesc un telefon.

  • cum ne vedem? vin eu la tine la birou sau ne vedem în oraș?

Am fost leneș și puțin imobil așa că a venit el la mine la birou. Avea o pungă, de fapt două, de hârtie și era pozitiv. Se vedea de la o poștă că îi place situația în care se găsea, idea lui, cum merge, cum arată …acum vânzări să fie.

  • uite aici …asta e pentru mașină, acesta cu emoții e foarte mișto pentru copii, iar asta cu ghicitul merge bine daca ai și niște vin prin preajmă
Citește și →  cum călătorești cu copiii cu avionul?

A știut el ce a știu pentru că ghicește din trei cuvinte a fost vedetă imediat ce copiii au intrat la somn.

Și ca să vă zic și ce ce cartea asta mi-a părut funny maxim …

  • deci …am trei cuvinte … nu mai moare …ghicește :))
  • ăăă  ion iliescu?
  • corect …ce bun e vinul 🙂

Și …da …am încercat și celelalte jocuri …cel cu emoții și sentimente a mers bine cu copii …cel cu lucruri care nu îmi plac a mers bine cu adulții (puțin riscant la un moment dat), iar amintiri a fost un cadou foarte apreciat de sora mea.

Vă las cu o imagine pe care vi-o doresc și intrați pe thefunnybrand.com 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *