Cumva să găsești un cadou potrivit pentru copilul tău este una dintre cele mai dificile chestiuni pe care le pățește, la un moment dat, un părinte.

Fie că este vorba de Crăciun, Iepuraș, zi de naștere, recompensă, necesitate, cred că este important să găsești un cadou deștept.

Calitățile unui cadou 🙂

Mereu mi-a plăcut să le iau copiilor lucruri care:

  • să le fie de folos,
  • care să le placă,
  • care să nu fie cumpărate doar pentru că sunt în trend,
  • care să fie folosite mai mult de câteva zile și apoi uitate,
  • care să îi învețe ceva,
  • care să îi facă să vrea mai multe și mai mult.

Din categoriile mai sus menționate, așa a ajuns Tea să  aibă cărți, jocuri educative și multe alte chestiuni cu care nu mă laud acum :)). Radu profită și el, ca un frate mai mic.

Mda …totuși nu mă pot abține să vorbesc despre cadoul pe care așteptam de mult să i-l fac. Cumva cadoul e pentru ea, dar este și pentru mine.

Deci, nu e un secret că sunt cu sportul – alergarea, biciclitul, echitație, probabil snowboard. Și Tea, cât să reziste săracul copil :))? A început și ea să vrea …bicicletă, echitație, schi. Când faci atâtea, apare invariabil dorința de a te monitoriza. Mi-am pozat ceasul până l-am tocit, deci nu mai vorbesc despre el. Dar pornind de la el am căutat momentul potrivit și mai ales vârsta potrivită să îi iau și Teei o brățara, ceva, care să o facă și mai mult parte din viața mea.

Citește și →  #educațieconectată sau ce va fi după 14.09.2020

Și în sfâșit a venit!!! 6 ani!!!

Ce cred că e un cadou deștept?

Pam pam, am găsit o brățară, de mult eram cu gândul la ea, care era fix ce vroiam.

Aaaaaa mai am o mică problemă (ghilimelele se subînțeleg) e important să ai un sistem de recompense și joacă care să facă plăcute cât mai multe activități din rutina zilnică.

Să mai zic și de zilele în care nu este de ieșit din casă pentru că  e frig, gen iarnă, plouă de rupe, e ceață sau bate vântul.

Deci …cadou, cadou, cadou???

Tot familionul meu este dotat cu modalități de monitorizare a activităților fizice și nu numai. Dar cred că așta am mai scris ceva mai sus. Pentru cei care încă nu ai intrat în această horă, vă spun că se poate monitoriza cam orice aspect al vieții. Mai mult poți să primești și sugestii de îmbunătățire și schimbare a modului în care îți desfășori viața.

Dar să ne întoarcem la subiect, că divaghez cam mult, am găsit un activity tracker pentru Tea PERFECT.

  • În primul rând e Garmin (pentru care am făcut o mini pasiune)
  • În al doilea rând este cu Minnie Mouse (pentru care Tea are o mini pasiune)
  • În al treilea rând o aduce într-un mod prietenos în lumea mea sportivă.

vivofit jr.2

  • Tracker de activitate pentru copii potrivit pentru înot cu temă Disney Minnie Mouse
  • Brăţară elastic rezistentă pentru copii, dispune de un ecran color personalizabil şi o baterie cu durată de viaţă de peste 1 an; nu necesită reîncărcare
  • Sincronizează3 cu aplicaţia mobilă gratuită, care include gestionarea sarcinilor şi programează instrumentele de alertă pentru părinţi
  • Copiii avansează în aventurile aplicaţiei Petrecerea surpriză de ziua lui Mickey: o aventură Disney prin îndeplinirea de obiective zilnice de activitate de 60 de minute
  • Urmăreşte paşii, somnul şi 60 de minute de activitate zilnică recomandată
Citește și →  test de pronație ...în imagini

Brățara vine cu o multitudine de teme – Disney, Războiul Stelelor și Marvel

În loc de final

Deci cam asta ar fi brățare pe care o are acum Tea la mână. Și cân zic acum mă refer la școală, la sport, la somn, la baie. Îi place atât de mult și este atât de încântată de cum câștigă bănuții, de cum o plimbă pe Minnie, de cum se duc minutele pentru că ea face mișcare, de cum arată, de cum o caută copii să o întrebe despre ea.

Inițial am vrut să o pun sub brad, dar îmi era teamă că o va respinge și atunci mi-am oferit rezerva de a o returna și de a  avea timp să caut un alt cadou. De refuzat nici vorbă așa că va trebui acum să caut un alt cadou deștept :)))))))

PS dacă veți intra pe link o să găsiți că merge de la 4 ani, dar al meu copil nu a suportat nimic pe mână la vărsta aceea. Am tot încercat diverse chestii așa că am dechis să aștept.

Citește și →  Remorca de bicicleta Thule

Dacă vreţi să o cumpăraţi

Evident pe EMAG (ce nu găseşti acolo) – http://bit.ly/2zctvY6

Evident pe TriSport – http://bit.ly/2AXYtT9

EVIDENT pe GARMIN ROMANIA – http://bit.ly/2AY6kQA

2 comentarii pe “idee de cadou pentru un copii între 6 și 13 ani :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *