‘…cum așa? Păi nu mai ești începător după aproape 3 ani!’, îmi zice deunăzi cineva.
Ei bine, când ai copil, cred că ești mereu începător, pentru că cel mic face mereu ceva nou, mereu trebuie să te adaptezi, să înveți, să (re)descoperi și tu alături de cel mic lumea.
Aceasta e o postare de stare, care vine după o zi precedentă plină și o dimineață la fel de plină.
Ziua de marți, 08.07.2014, a însemnat Social Media for Parents, ediția a II-a, la care am participat, mai bine zis am fost speaker. Prezentul blog m-a pus în ipostaza de a avea această calitate.
Pentru cei care nu știu despre ce este vorba …este o întâlnire a celor care sunt prezenți în mediul virtual cu sfaturi, experiențe personale, relatări despre a fi părinte, despre copii, despre siguranță pe net, despre secretele FB, despre ce înseamnă să fi blogger părinte sau „mătici și tămici”, despre dezvoltare personală …o mulțime de subiecte și 4 ore pentru 10 oameni.
Prima parte am pierdut-o …cu aranjatul unor rufe de-ale fică-mi și cu strânsul jucăriilor, tot după fiică-mea (adică cu motivul pentru care am ajuns să am blog și pentru care oamenii aștia – evensys m-au invitat la SMFP 2014
[am învățat cum se pun link-uri și profit de chestia asta :))]
A doua parte …am prins-o :)), trebuia, căci eram al doilea vorbitor
– Ioana Macoveiciuc
– Eu
– Ioana Mănoiu
– Cristian China-Birta
– Valentin Vesa
…după cum se deduce din lista de mai sus.
Acum ar mai trebui să menționez și mămicile bloggerițe cu care am avut de-a face și care m-au abordat după ce mi-am făcut cunoscut blogul, doar că sunt multe și memoria mea scurtă a fost asaltată și a cedat. Cu scuzele de rigoare pentru cine nu este menționat, următoarele m-au încurajat și apreciat
– Crucea Albă
– Mama incepatoare 🙂
– Iulia
– Roxana Ene
– Dorina Arsene
– Andrada Crânguș
Un lucru este cert …e vorba de o comunitate foarte interesantă, plină de oameni plini de viață și dornici să își împartă trăirile și experinețele cu …cine vrea să citească 🙂
Poate, dacă sunt cuminte, mă cheamă și la anul 🙂