Refuzul e o treabă, adică ‘NU VLEU IEU’ sau NU VREAU EU ajung să fie o problemă dacă nu se intervine la timp. Iar timpul potrivit este atunci când începe să folosească această expresie sau să aibă acea ‘față’.
Buuuun …la un moment dat, fie că e ‘luat’ de la alți copii, fie că îl ‘fură’ de la voi, refuzul ajunge să fie parte din vocabular. Ce te faci? Cum combați un refuz, pe care copilul nu îl explică, doar îl aplică, iar explicațiile tale sunt ‘apă de ploaie’.
Să ne înțelegem …aici vorbesc despre orice fel de refuz …de la mâncare, jucării, joacă, somn, învățătură până la relaționarea cu alte persoane (bunici, părinte). Momentul în care apare să nu credeți că e atunci când începe să vorbească …NU, el este prezent încă din momentul în care înțelege ce este în jurul lui și observă că există o comunicare în urma căreai obține lucruri.
Luatul în brațe cred că este unul dintre primele chestiuni cu care poți să reglezi relația. Bebe ajunge să fie ținut mult în brațe și drăgălașit excesiv pentru că e bebe, pentru că e primul, pentru că bunici, pentru că părinți ‘nebuni’ și uite așa devine cumva mereu dornic de atenție și ținut în brațe. Problema e că bebe crește și ia în greutate și nu mai poți să îl ți în brațe că te rupe …Când e mic trebuie să fi atent la comportamentul lui pentru a-i înțelege nevoile și problemele și în funcție de asta să cauți o cale de mijloc pentru a evita excesele. Chiar dacă pare fără rost, încă de la 5-6 luni (sau când observați că văînțelegeți cu bebe) trebuie să începeți să îi explicați de ce îi refuzați unele lucruri și …refuzul să conțină MEREU o alternativă. Adică atunci când nu îl mai luați în brațe și el va plânge de va sări cămeșa de pe el, încercați să îi explicați calm de ce nu îl luați în brațe și oferiții o jucărie sau ceva care să îi schimbe puctul de interes pentru câteva clipe. Să fi calm în acele momente sau atunci când plânge din toți rărunchii e o chestiune, uneori, imposibilă, dar e musai să încercați.
Bomboanele (sau orice fel de dulce) sunt o metodă prin care mulți părinți încearcă să îi facă pe copii să facă cum vor ei. NEEEE …vă zic eu că tot cum vor ei va fi în final 🙂 Se învață …că dacă fac ceva, mă rog dau impresia că se implică, se chinuie, încearcă …dar nu reușesc și folosesc privirea potrivită și cuvintele potrivite …vor obține dulcele. Parcă mai ieri fiică-mea îmi spunea [pullquote align=”left” background=”on”]”nu mai pot să mai mănânc tati, dar am încercat …îi dai bomboana te rog frumos”[/pullquote] Ce credeți că am făcut? Am cedat, pentru că era așa de sinceră și avea așa o mutrișoară …offf ce santajiști mai sunt!
Jucăriile …orice …lucru pe care l-ai folosit la un moment dat pentru ați recompensa copilul poate provoca refuzul. De fapt e un cerc vicios …dacă îi refuzi tu tot pe motiv că nu e bine …riști să ‘îți strici copilul’ într-un alt fel; dacă și accepți prea multe va deveni râzgâiat și va dormi mereu ceva.
Eu unul am dat dovadă de ceva încăpățânare. Atunci când refuza să facă ceva, âncercam să îi ofer o alternativă, iar dacă nici așa nu funcționa o lăsam în starea aceea până ceda. Trebuie să recunoasc că am avut și rateuri spectaculoase, dar rata de câștig a fost mai mare decât cea a pierderilor așa că am continuat să o folosesc. Oricum am descoperit întâmplător că recuperează cu bunicii tot ce nu reușește cu noi, părinții :))
Ar mai fi multe de scris și de vorbit, dar mai simplu ar fi sistemul întrebare-răspuns (asta dacă cineva are chef să îmi scrie)
Răbdare!
PS …refuzul este „prieten” bun cu răsfaţul.
