… sau în loc de „problemele” primelor zile am să zic „sunt tată (şi) de băiat”. De fapt cred că acest titlu este mai relevant pentru ce urmează să scriu.

În lumea mea minunată unde totul este frumos şi liniştit, în care venirea unui al doilea copil înseamnă că totul este ca la primul  …a venit PRIMA NOAPTE. Acum aş fi putut să postez imaginea cu mine după prima noapte şi articolul ar fi fost complet. Doar că dincolo de râsul în hohote pe care l-aş provoca chiar vreau să transmit ceva cu articolul ăsta. Unele dintre problemele primelor zile erau de fapt unele vechi, iar altele s-au dovedit complet noi.

Tea ne obişnuise să doarmă între mese, adică trei ore, poate 4 ore de somn, apoi masă …se conecta la sân, trăgea cu poftă şi după ce golea sânul băga somn. Ei bine cu Radu, lucurile au fost altfel. Gagiul, mai leneş, tratează masa la sân precum un diazepam, adică cel mai sigur mod de a băga somn. La cel mult 5 minute de la „conectare” piciu adoarme şi orice împungere, scuturare sau …orice, nu reuşesc să îl trezească. Nasol e că adoarme cu sânul în gură, deci nasol. Cu chiu cu vai îl pui în pat şi instantaneu se trezeşte şi urlă cât îl ţin plămînii lui (care nu sunt micuţi). Cu alte cuvinte o masă poate dura şi 1 oră jumate. Din acest motiv pompa electrică pe care o deţinem, se dovedeşte de AUR, pentru că asta adună următoarea masă. Ce să vezi, când bagă biberon nu adoarme, pentru că e mai uşor să tragă şi nu adoarme.

Citește și →  ce se întâmplă în primele două săptămâni

În altă ordine de idei am băgat de seamă că amicii mei „însărcinaţi” sau, mai corect, proaspeţii tătici avea tot felul de întrebări pentru mine. Le înşirui aci:

  1. dormitul pe piept – o chestiune care e normală în primele două-trei săptămîni, până bebe înţelege mai bine că a ieşit din pântec. Oricum îşi doreşte şi este foarte important să simtă căldura părintelui. În general mama e cea care face pe post de cocoș, dar TATĂL poate să îl ţină pe bebe pe piept (bebe doar în scutec, sau cu un body foarte subţire, direct pe pieptul gol al tatălui). În poză, nu îmi respect sfatul 🙂
  2. caca lipsă – mulţi se agită că nu a făcut nimic în prima sau a doua zi. Oricum caca pentru bebeluşi e total diferit ce de fac adulţii :)). Un părinte se poate „agita” după 5 zile. Eu unul am stat 7 zile. Acu dacă ziceţi că sunt nebun …asta e, dar literatura de specialitate zice că după 10 zile (dacă îl vezi pe bebe că nu se chinuie pînă atunci) trebuie să intervii.
  3. petele nou născutului – sunt chestiuni normale, pigmentarea se face treptat şi în prima săptămînă bubele şi coşurile sunt ceva normal (nici nu e nevoie să intervii, poate ceva baneocin sau gălbenele) la fel şi eczemele, deci CHILL
  4. pozitia capului în pat – nu trebuie să stea după fiecare masă pe o parte, apoi pe alta, nu trebuie să cumperi sau să faci inginerii cu păturici pentru a-l ţine pe bebe în poziţia „corectă”. Veți observa că aşa cum îl puneţi aşa stă, deci nu sunt şanse să aibă ceafa plată. Doar dacă e cazul …îi aranjați voi capul spre stînga sau dreapta, oricum el se mişcă.
  5. gazele şi înclinaţia saltelei la pat – după ce mănâncă bebe e MUSAI să îl ridici şi să îl baţi UŞOR pe spate pentru a scoate gazele. El nu ştie să mănînce corect şi înghite foarte mult aer, deci e nevoie să îl ţineţi uşor înclinat pentru a-l ajuta în timp ce mănîncă. De altfel şi salteaua la pat poate să fie uşor înclinată …ceva de genul 3 degete mai sus la un capăt faţă de celălat.
  6. alternarea sânilor la alăptat – dincolo de faptul că e foarte important să îl hrăneşti pe bebe la 3 ore (măcar în prima lună) sau la cerere (oricît de des ar însemna asta), în nici un caz să îl laşi să doarmă (ca să aveţi voi linişte). GOLEŞTE UN SÂN şi apoi trece la următorul. După ce mănâncă folosiţi o pompă pentru a goli sânul şi păstraţi excesul căci nu ştiţi cînd vă va fi de folos. Atenţie! primul lapte pe care îl trage bebe e unul de sete, adică diluat, nu-l hrănește (‘frecatul’sânilor – a se citi 5 minute la un sân, apoi mutat la celălalt sân pentru alte 5 minute – nu face decât să tragă mult lapte de sete)
  7. primul ieşit la plimbare – e atunci când vreţi voi, pentru că oricum primul ieşit este atunci cînd ieşi din maternitate. Bebe merge scos şi la 3-5 zile atîta timp cât nu bate vântul şi nu este ceaţă.
  8. băiţa – se poate face din două în două zile, la două zile după ce ai ajuns acasă. Apa din cădiţă să aibă între 36 şi 38 de grade, la fel şi cea de clătit şi …trebuie două prosoapte şi vă mai zic în alt articol
  9. îngrijitul buricului – se face simplu …alcool sanitar şi apoi betadină. ATÂT. Orice e deja în plus şi oricum până nu pică nu trebuie să te bagi prea mult în acea zonă. După ce pică (şi înainte) aveţi grijă că scutecele pot freca buricul!
  10. liniştea pe lângă bebe – ziua vă comportaţi normal, seara şi noaptea se face linişte şi întuneric. Adică în timpul zilei puteţi avea muzică (chiar şi cînd doarme) sau televizor, fără a exagera, dar cînd vine seara trebuie să acţionaţi normal 🙂
Citește și →  'armele' unui bărbat :)

Cam asta ar fi. Revin cu unul (articol) despre băiţă şi alăptat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *