m-am tot gândit la un mod de a spune despre asta fără sa para o reclama, dar nu am găsit, deci remorca de bicicleta thule. 🙂
Cu totul întâmplator astrele s-au aliniat și am pus mâna pe o astfel de remorcă. După o pedalare serioasă sunt acum în măsură să răspund la câteva întrebări pe care le aveam. Poate le ai și tu 🙂
- E greu de instalat?
- E greu de pedalat cu ea, tragi greu?
- Copilul e confortabil? E zdruncinat?
- Inhalează praf sau aer rece?
- Cât costa remoraca de la thule?
- Cam cât poți să te plimbi până tura devine prea lungă pentru cel mic?
- Poate să se devina prea comod și să nu mai vrea el pe bicicletă?
- Unde e de folosit? Pe ce drumuri?
- Cam asta mă întrebam și după 20 de km pe drumuri de țară (pietruite) și asfalt am găsit răspunsurile 🙂
O sa atașez și un filmuleț sau mai multe 🙂
1. E greu de instalat?
NU. Fără să fii făcut vreodată asta, mi-a luat fix 10 min. Instrucțiunile sunt clare, iar totul constă într-o tijă pe care tu trebuie să o înlocuiești la bicicleta ta. Tija de la #thule este destul de lungă și universală așa că – no problem there. Teoretic sunt 3 pași. Atât.
2. E greu de pedalat? Tragi greu?
NU. Este surprinzător de ușor. Ceea ce m-a surprins este că nu am avut impresia că am ceva atașat. Sistemul este fiabil și calitatea tocmai aici se regăsește, în cât de smooth este deplasarea per total. Trebuie să ții cont de găuri și de denivelările mari. La vale te împinge, pentru că ai greutate în spate, în plus, iar la deal, sau în rampă, folosești un pinion mai sus față de situația normală. Cu remorca ești mai lung iar ca lățime, cât ești tu de lat (sunt și versiuni de două locuri, acolo ești mai lat decât bicicleta și ghidonul și tu), atât e totul de lat.
3. Copilul e confortabil? Zdruncină?
Cât te zdruncină pe tine, îl zdruncină și pe el. Roțile sunt subțiri și cu presiunea potrivită oferă confort. La asta se adaugă și suspensiile și atunci ai un răspuns relativ corect, mai ales că tu fiind adult nu poți încerca pe propria piele. Dacă mai aduci o pernă sau ceva … e perfect :). Oricum Thule a băgat bani în chestia asta și calitatea se simte în toate cele: materiale, instalare, deplasare.
4. Inhalează praf sau de rece?
Se poate. Ideea e că există o plasă care nu lasă să treacă insecte sau chestii mari care pot sări de la roată. Dacă îl convingi să poarte un #buff atunci praful sau aerul rece nu mai sunt probleme. Dacă esți cu adevărat preocupat, poți folosi accesoriul de ploaie. Adică îl poți instala și pe vreme normala, dar în așa fel, încât să circule aerul, dar și să protejeze 🙂
5. Cât costă?
Nu este ieftin 🙂 dacă e de nou, dar poți caută un SH. Oricum vă dau aici și aici link ca să vă faceți o idee :). Dacă ațși ridicat o sprânceană, vă reamintesc că thule face chestii de calitate, care nu sestrică ușor și au și valoare bună la revânzare
6. Cam cât de lungă să fie tura?
Depinde de copil. Cu Radu au fost aproape 21 de km și nu a părut să fie deranjat. A fost și luțin vânt, puțin frig, punțină ploaie, dar Radu nu a părut deranjat 🙂
7. Oare nu va mai dori bicicletă?
Îmi e tare teamă de acest scenariu. Radu e destul de comod și dacă îi dau această variantă sunt tare sigur că va spune la următoarea invitație că el nu dorește bicicleta, ci dorește o plimbare în remorca thule.
8. Unde e de folosit? Pe ce drumuri?
Eu am fost și pe drum pietruit. Am fost și pe șosea. Am fost și peste linii ferate. Cred că dacă nu este rupt și nu sunt șleauri sau nomol cred ca drumul cu remorca e în regulă.
Concluzii
Dacă ai bani de cheltuit și ieșiri destul de dese (cam 2 pe lună) și cam de 10 km, cred că merită să te gândești să iei așa ceva. E drept că îți trebuie și spațiu de depozitare, dar remorca nu ocupa prea mult spațiu.
Mie mi-a placut și Radu a fost încântat 🙂 asta contează – timp de calitate cu familia. Tea era cu bicicleta ei pe lângă noi.